† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 19, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 14:37

III. ŞI AU ZIS ASCULTĂTORII UCENICI

şi au zis ascultătorii ucenici:

Din cele aduse până aici am putut afla: cum este trăirea celor ce sunt plăcuţi Domnului; şi că este o anumită lucrare, care unită cu dragostea, de Dumnezeu, liberează sufletul de patimi într-un timp scurt; precum şi despre ceea ce are trebuinţă acel ce dă lupta întru Hristos.

Da, de toate acestea noi nu ne mai îndoim acum, ci ne aflăm încredinţaţi despre ele..

Dar ne rugăm încă a ne mai învăţa:

Întrebare:

Ce este luarea aminte şi cum se învredniceşte cineva a o afla pre ea?
Despre o astfel de lucrare suntem cu totul neînvăţaţi.

Răspuns:

Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a zis: „Fără de Mine nu veţi putea face nimic”. Pre El chemându-L ajutor şi împreună lucrător, mă voi ispiti şi eu, după putinţa mea, a vă arăta vouă ce anume este această luare aminte şi cum, de va voi Dumnezeu, ea se va putea lucra de către voi înşivă.

Unii dintre sfinţi au zis despre luarea aminte că este paza minţii, iar alţii păzirea inimii.

Alţii: trezvie, într-alt chip. Toate acestea însă, numai pre una, şi aceeaşi arată. Aşa precum cineva voind a spune ceva despre pâine, ar zice felie sau îmbucătură. Aşa să înţelegem şi despre aceasta. Ascultă dară şi tu şi învaţă cu de-amănuntul ce este luarea aminte şi care sunt desluşirile ei limpezi.

Luarea aminte este cugetarea curată spre pocăinţa adevărată.

Luarea aminte este sufletului chemarea cea de a doua oară.

Luarea aminte este urâciunea de lume şi zălogul nezdruncinat al întoarcerii la Dumnezeu.

Luarea aminte este dezbrăcarea de păcat şi însuşirea din nou a virtuţilor desăvârşite.

Luarea aminte este ridicarea fărădelegilor noastre şi chezăşia de neîndoielnică însoţire cu Dumnezeu.

Luarea aminte este temelia dumnezeieştii vederi şi încă mai vârtos pricinuitoarea acestei vederi. Prin ea, Dumnezeu descoperindu-şi faţa, se arată minţii în chip lămurit.

Luarea aminte este desturbarea minţii, sau mai curînd statornicirea ei, cu care sufletul a fost dăruit din mila lui Dumnezeu.

Luarea aminte spargere gândurilor este, într-un anume chip, precum şi palat şi visterie împărătească a pomenirii de Dumnezeu şi a bunurilor ce din ea ne vin.

Luarea aminte născătoarea credinţei este, precum şi a dragostei.

Din pricina aceasta, cineva de nu va lua aminte la sine însuşi, nu va putea să îndure pre toate cele din afară ce se năpustesc asupra lui şi nici să primească aceste amărăciuni cu bucurie şi fără să cadă în apostazie. Fiindcă nici unul din cei ce nu iau aminte la sine însuşi nu va putea zice Domnului: „Tu sprijinitorul şi scăparea mea eşti”! şi dacă nu-şi va pune scăparea în Cel Prea Înalt nu se va putea face nici primitorul Dragostei, întru cele dinlăuntru ale inimii.

De aceea, acest îndreptar, aceasta prea mare dintru cele mari îndrumări, pentru cei mulţi şi chiar pentru toţi, se face mai ales prin rânduială de dascăl şi învăţătură.

Rar de tot sunt aceia ce au primit aceasta de-a dreptul, de la bunătatea lui Dumnezeu, fără vreo învăţătură călăuzitoare, numai din sila lucrării şi din fierbinţeala credinţei sale.

Iar ceea ce este rar, nu este lege!

198

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: