† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 19, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:08

Dintre cele ale lui Avva Marco către Niculaie

Oare, tu fiule, îţi doreşti ţie însuţi o proprie şi casnică făclie a luminii tale cugetătoare şi anume marea ştiinţă duhovnicească pe care să o poţi avea pururea aprinsă şi străluminătoare întru lăuntrul tău şi dintru folosinţa căreia să poţi fără primejdie umbla prin noaptea cea adîncă a veacului acesta?

Aşa, paşii tăi se vor călăuzi sub oblăduirea Domnului, încât să doreşti drumul Evangheliei, ca să poţi auzi cuvântul proorocului, să îţi arăt ţie calea cea minunată şi care anume aceasta este: prin credinţă învăpăiată, prin dorire tare şi prin rugăciune, tu să te faci următor şi părtaş poruncilor Bunei-Vestiri a Domnului, care desăvârşirea ne învaţă, şi de asemenea că: descoperirea măestriei duhovniceşti nu are nevoie de truda războirilor cu trupul, ci ne cere numai singur războiul sufletului şi al minţii adunate întru necurmata luare aminte, din frica şi dragostea lui Dumnezeu; prin care măestrie şi meşteşug, uşor vei putea să înfrunţi haita viciilor şi duhurilor vrăjmaşe.

Biruinţa voieşti asupra viciilor? Atunci caută adunat fiind întru tine, prin rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu – pătrunzând întru adâncul inimii tale – să te poţi întâlni cu aceşti trei uriaşi: uitarea ta zic, uşurătatea ta şi neştiinţa ta, pe care se sprijină puterea filistenilor din tine, cei ce sunt sprijinul străinilor cugetători şi prin care viciile odată întoarse în sufletele din care fuseseră izgonite, cu aceste rămăşiţe ale lor, lucrează prin ele, trăiesc din ele şi stăpânesc pe acele suflete ce iubesc plăcerea.

Fiindcă prin păzire şi veghea minţii, cu ajutorul cel de sus, noi descoperim lucruri ce multora sunt necunoscute şi numai aşa prin multă trezvie şi prin rugăciune vei ajunge tu să te liberezi de tirania acestor trei uriaşe rele.

Fiindcă prin cunoaşterea adevărului, prin pomenirea înlăuntrul nostru a Logosului, Cuvântului lui Dumnezeu, prin buna râvnă a voinţii noastre unită cu puterile de har, de ne vom sili fără clintire a rămâne în inimă şi cu toată grija pe aceasta a o păzi, se va nimici dintre noi toată urma uitării, neştiinţei şi uşurătăţii.

Fă dară şi tu o aşa osteneală şi vezi cât de bine se împacă între ele toate zicerile acestea duhovniceşti; priveşte cât de lămurit te îndeamnă ele spre a cunoaşte trezvia. Iată, aceasta este zestrea noastră de moştenire şi aceştia sunt Părinţii noştri înaintaşi, precum şi felul în care grăiau ei odinioară.

Din ale lui Ioan al Scării

Omul liniştii duhovniceşti, isihastul, adică, este acela care străduieşte ca partea lui cea netrupească în casa trupului să o cuprindă, păstrând-o acolo, ceea ce este mai presus de înţelegere, paradox. Acela este un liniştitor, un isihast, care poate zice precum sfânta cântare: „Eu dorm, dar inima mea veghează” (Cânt. Cânt. V, 2).

Închide, dară, uşa la cămara trupului tău şi uşa la sunetul limbii tale, iar înlăuntrul tău, pre poarta duhurilor. Întocmit la adânc întru aşa chip, ia seama de sus – de ştii într-adevăr să o faci aceasta – şi atunci şedea-vei cum şi când, de unde şi câţi şi în ce fel se silesc furii să vină să-ţi răpească poama viei tale celei duhovniceşti.

Atunci straja cea cu grijă mult veghetoare se va scula grabnic şi va face rugăciune, apoi şezând iară la aceiaşi lucrare a sa, de mai înainte, o ţine pre aceasta cu bărbăţie.

Una este, dară, veghea gândurilor şi alta este trezvia minţii. şi precum este de îndepărtat răsăritul soarelui, pe atâta mai înaltă şi mai grea este aceasta de a doua faţă de cea dintâi.

Fiindcă după cum tâlharii nu mai au îndrăzneala să mai dea năvală cu uşurătate de îndată ce au zărit atârnată undeva pe armura cea împărătească, tot aşa nu cu uşurinţă se va prăda de tâlharii cei duhovniceşti ai săi, acel ce şi-a legat în inimă armura rugăciunii.

Înţelegi dară tu, din mărturisirea aceasta, despre lucrarea cea minunată a acestui mare avva ca o limpede dovadă mai presus de dovada cuvintelor?

De una ca aceasta să ne apropiem, noi ce umblăm prin întuneric, pentru că mai înainte de aceste izbăvitoare de suflet ale Duhului, noi nefiind ascultători petrecem ca într-un război din toi de noapte.

Ci iată ceea ce moştenim de la cei de altă dată, călăuzirile lor către însingurare, toate acestea, câte Părinţii ni le-au lăsat nouă drept pravile de temelie.

194

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: