† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 4, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:06

Aşadar, tu vezi că înşelarea poate atinge deopotrivă atât pe cei ce cântă, cât şi pe cei ce se ocupă cu rugăciunea. Cum însă cei ce nu cunosc lucrarea minţii au numai teamă de a-şi îndeplini în mod corect cele cântate şi nu mai caută să găsească gândurile rele şi fierberea de pofte, atunci ei nici nu ştiu, când partea ce ţine de poftă fierbe de la sine şi când este deşteptată de împărtăşirea vrăjmaşului şi cum trebuie să scape de toate acestea.

Ei aud lupta şi primesc rane, dar cine sunt vrăjmăşii lor şi pentru ce ei se luptă, aceasta ei nu o ştiu.

Cunoscând din cele spuse, că nu lucrarea minţii este pricina înşelării, ci numai rânduiala de sine şi înălţarea minţii, căci ea nu numai că nu ne duce în înşelare, ci dimpotrivă ne deschide ochii minţii spre cunoaşterea ei şi spre înţelepţire, ceea ce noi n-am ştiut niciodată, dacă nu ne-am fi învălat cu această sfinţită lucrare a minţii, chiar dacă cineva ar fi mare în cele ale postului şi ale liniştii.

După ce am făcut cunoştinţă cu învăţătura Stareţului Vasile despre rugăciunea minţii, ne vom întoarce acum către învăţătura privitoare la acelaşi subiect a Starelului Paisie Velicicovschi.

După cum s-a spus mai sus, Stareţul Paisie a fost nevoit să se înfăţişeze cu scrierile sale, pentru ca să-i păzească pe fraţii săi de atacurile ce se răspândeau în acea vreme asupra rugăciunii minţii, deşi recunoşteau că problema ce şi-au pus-o, întrece puterea lui de înţelegere.

A ajuns până la mine zvonul, scrie el – că unele feţe din rândul monahilor, bazându-se numai pe nisipul unei proprii înţelepciuni deşarte, – îndrăznesc să hulească împotriva dumnezeieştii rugăciuni a lui Iisus, care se săvârşeşte de către minte în inimă, printr-o sfinţită lucrare.

Îndrăznesc să spun, că împotriva ei lucrează vrăjmaşul, pentru ca limbile lui, ca printr-o armă proprie, să prihănească această lucrare dumnezeiască, şi prin orbirea minţii lui să se întunece acest soare duhovnicesc.

Temându-mă ca nu cumva cineva, ascultând basmele vrăjmaşilor să cadă într-o hulă asemănătoare şi să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu, hulind învăţătura unor atât de numeroşi Părinţi purtători de Dumnezeu, care învaţă despre această dumnezeiască rugăciune şi, pe deasupra, nefiind în stare să asculte cu nepăsare cuvintele îndrăzneţe împotriva acestei lucrări fără de prihană, precum de asemenea, fiind convins de rugăminţile stăruitoare ale râvnitorilor acestei rugăciuni, m-am gândit că, chemând în ajutor pe prea dulcele meu Iisus, să scriu – spre combaterea gândirii mincinoase a celor ce vorbesc în deşert şi spre întărirea turmei alese de Dumnezeu, care s-a adunat în mănăstirea noastră, – câteva cuvinte despre învăţăturile Sfinţilor Părinţi, pentru o puternică, neclătinată şi neîndoioasă adeverire întru dânsa.

Prin urmare, eu, care nu sunt decât praf şi cenuşă, plecându-mi genunchii gândiţi ai inimii mele în faţa neapropiatei măreţii ale dumnezeieştii Tale Slave, Te rog, Fiule, unule născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, care ai luminat pe orbul din naştere, luminează-mi şi mie întunecata mea minte, dăruieşte sufletului meu darul Tău, ca această osteneală, să fie spre slava numelui Tău şi spre folosul celor ce vor să se lipească de tine cu duhul spre lucrarea rugăciunii mintale şi să Te poarte întotdeauna în inima lor, şi, de asemenea, spre îndreptarea celor ce, potrivit cu grosolăniile cele de pe urmă, au îndrăznit să hulească această dumnezeiască lucrare!

Mai departe urmează expunerea învăţăturii despre rugăciunea minţii în şase capitole.

În primul capitol, Stareţul scrie că rugăciunea minţii este lucrarea vechilor Sfinţi Părinţi şi o apără împotriva celor ce hulesc această rugăciune sfinţită.

137

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: