† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 4, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:03

Vedeţi prieteni, că după mărturiile stâlpului nebiruit al ortodoxiei, mai există o altă rugăciune, în afară de cea rostită cu gura, una tainică, nevăzută, fără glas, ce se înalţă din adâncul inimii către Dumnezeu, pe care o primeşte Domnul, ca pe o jertfă curată, ca pe o aromă de bună mireasmă duhovnicească, de care se bucură şi se veseleşte, văzând mintea, care în chip deosebit trebuie să fie închinată lui Dumnezeu, unită cu El prin rugăciune.

Pentru ce v-aţi înarmat limba cu hula împotriva acestei rugăciuni ocărând-o, vorbind-o de rău, urând-o, batjocorind-o, lepădându-vă de ea şi îngreţoşându-vă de ea ca de lucrul cel mai spurcat, şi ca să spun pe scurt, nevoind nici să auziţi de ea?

Mă cuprinde groaza şi cutremurul, când văd un asemenea început nebunesc! Dar o să vă mai întreb ceva: nu huliţi această rugăciune pentru că vi s-a întîmplat poate, să aveţi sau să auziţi, că cineva din lucrătorii acestei rugăciuni ţi-au vătămat mintea, sau că au luat drept adevăr o înşelare oarecare, sau că a suferit un oarecare rău sufletesc şi voi aţi crezut că pricina tuturor acestor lucruri a fost rugăciunea minţii?

Dar nu! Nu! Sfinţita rugăciune a minţii, care lucrează prin darul lui Dumnezeu, îl curăţă pe om de toate patimile, îl îndeamnă spre cea mai osârduitoare pază a poruncilor lui Dumnezeu şi îl păstrează nevătămat în faţa tuturor vrăjmaşilor şi în faţa înşelării.

Dacă cineva ar îndrăzni să practice această rugăciune cu rânduială proprie, nu după puterea învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, fără întrebare şi fără sfatul celor iscusiţi, fiind pe deasupra înfumurat, pătimaş şi neputincios, trăind fără ascultare şi supunere, nemaipetrecând într-o viaţă singuratică şi pustnicească, de care, pentru rânduiala lor proprie, nu este vrednic să-i vadă nici urma, un astfel de om, într-adevăr, confirm eu, va cădea lesne în toate laturile şi înşelările diavolului.

Cum adică? Nu cumva această rugăciune apare ca o pricină de înşelare? Să nu fie!

Dar dacă voi prihăniţi din acest motiv rugăciunea minţii, atunci voi trebuie să prihăniţi şi cuţitul, dacă i s-ar întâmpla unui oarecare copil mic care, jucându-se cu acest cuţit, şi-ar pricinui, din nechibzuinţa lui, o rană. Atunci ar trebui să se interzică şi ostaşilor să poarte sabia ostăşească, dacă i s-ar întîmpla vreunui soldat a se înjunghia cu sabia sa. Dar aşa, cum nici cuţitul, nici sabia, nu pot fi socotite vinovate de răul ce li s-a pricinuit, tot astfel nici sabia duhovnicească – rugăciunea mintală şi sfinţită – nu este vinovată întru nimic. Vinovate sunt însă rânduiala de sine şi mândria celor ce încep lucrarea singuri, în urma cărora ei cad într-o înşelare drăcească şi cad victima tuturor relelor sufleteşti.

De altfel, pentru ce vă întreb atât de mult despre pricina hulei voastre împotriva acestei sfinţite rugăciuni? Eu ştiu, o prietenii mei, ştiu bine însăşi pricina esenţială a hulei voastre: mai întâi, este citirea sfintelor Scrisori pe care o săvârşiţi nu după poruncile lui Hristos, fără ispitire; al doilea, este neîncrederea faţă de învăţătura Părinţilor noştri, care învaţă despre această rugăciune dumnezeiască; al treilea, este importanţa voastră extremă, care poate că, niciodată n-a văzut scrierile privitoare la
aceşti Părinţi ai noştri purtători de Dumnezeu, sau, cel puţin, n-a înţeles deloc puterea cuvintelor înţelepţilor lui Dumnezeu – iată unde se cuprinde pricina esenţială a relei voastre înţelepciuni.

Dacă însă voi aţi fi citit cu frica lui Dumnezeu şi cu deplină luare aminte, cu o credinţă neîndoielnică, cu o ispitire iubitoare de osteneală şi cu o smerită cugetare cărţile Părinţilor, care cuprind în ele toată înţelepciunea vieţii evanghelice şi care sunt necesare monahilor spre folosul lor sufletesc şi spre îndreptare, spre o adevărată, sănătoasă şi smerită cugetare în înfăţişarea gândurilor, atunci Domnul n-ar fi îngăduit să cădeţi într-o atât de adâncă hulă rea.

Ci El v-ar fi înflăcărat cu darul Său, prin această lucrare, pentru negrăita Lui dragoste, aşa încât dimpreună cu Apostolul, aţi fi fost gata.să strigaţi: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?” (Rom. 8, 35).

140

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: