† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 4, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:13

Dar poate că este vrednică de hulă inima, pe care, ca un jertfelnic, mintea liturgiseşte înaintea lui Dumnezeu, tainica jertfă a rugăciunii? Nici asta nu este adevărat. Căci şi inima este zidirea lui Dumnezeu şi, ca întreg trupul omenesc, este foarte bună. Prin urmare, dacă chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare, iar mintea şi inima omului sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, atunci ce prihană are omul, când înalţă cu mintea din adâncul inimii o rugăciune către prea Dulcele Iisus şi când cere milă de la El?

Sau poate că huliţi şi respingeţi rugăciunea minţii, pentru că Dumnezeu, după părerea voastră, nu aude rugăciunea ce se săvârşeşte în inimă în chip tainic, ci aude numai acea rugăciune, care este rostită cu gura?

Dar asta este o hulă împotriva lui Dumnezeu, căci Dumnezeu vede inimile şi gândurile cele mai subţiri ce se află în inimă sau ce sunt pe cale de a se ivi. El ştie cu precizie şi ştie totul, ca un Dumnezeu a toate văzător.

El însuşi caută chiar în noi o astfel de rugăciune care să se înalţe, în chip tainic, din adâncul inimii, ca o jertfă curată şi fără de prihană, poruncind: „Dar tu, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizîndu-ţi uşa, roagă-te Tatălui tău care este ascuns, şi Tatăl tău care vede într-ascuns, îţi va răsplăti la arătare” (Mat. 6, 6).

Aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur – gura lui Hristos, luminătorul întregii lumi, învăţătorul sobornicesc – le raportează în omilia 19-a asupra Evangheliei lui Matei, după înţelepciunea dată lui de Duhul Sfânt, nu la acea rugăciune care se rosteşte numai cu gura şi cu limba, ci la rugăciunea cea mai tainică, fără glas, ce se înalţă din adâncul inimii, pe care el ne învaţă s-o săvârşim nu numai în chip trupesc, nu numai prin rostirea gurii, ci cu cea mai spontană râvnă, cu toată încetineala şi zdrobirea duhului, cu lacrimi lăuntrice şi cu durere sufletească, ţinând închise uşile gândurilor.

Şi aduce din scrierile dumnezeieşti ca mărturie, cu privire la această tainică rugăciune, pe văzătorul de Dumnezeu, Moise şi pe Sfinta Ana şi pe dreptul Avel, spunând astfel: „Eşti îndurerat cu sufletul? Nu poţi să nu strigi, căci celui prea îndurerat îi este propriu să se roage si să ceară astfel, cum am spus eu.

Căci şi Moise fiind îndurerat, s-a rugat astfel şi durerea lui a fost auzită, lucru pentru care Dumnezeu i-a şi spus lui: „De ce strigi către Mine?”; şi Ana, cu toate că glasul ei nici nu se auzea, a căpătat tot ce a dorit, aşa cum a strigat inima. şi Avel care nu s-a rugat tăcând, şi nu după sfârşitul său? Sângele lui ridică un glas mai puternic decât o trâmbiţă. Nu te împiedic să suspini şi tu ca
Moise. Sfâşie, după cum a poruncit proorocul, inima, iar nu veşmintele; cheamă-L pe Dumnezeu din adânc. Din adâncuri, a spus el, Te-am chemat, pe tine Doamne! De jos, din inimă, înalţă glasul, fă-ţi din rugăciune o taină”.

Şi în alt loc: „Tu nu te rogi oamenilor, ci lui Dumnezeu care este pretutindenea şi care te aude înainte de a-I spune ceva şi care ştie dinainte ce vei gândi; dacă te rogi astfel, vei primi o mare răsplată. şi încă: „El fiind nevăzut, vrea ca şi rugăciunea ta să fie tot aşa”.

139

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: