† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 5, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:07

379. Cititorul va găsi în Filocalie, în cuvântul lui Simion Noul Teolog, vorbindu-se despre trei chipuri de rugăciune, în cuvântul lui Nichifor Mohanul şi în scrierea lui Xantopolis – o îndrumare spre introducerea minţii în chip meşteşugit în inimă cu ajutorul respiraţiei fireşti; cu alte cuvinte, despre mecanismul care mijloceşte atingerea rugăciunii minţii.

Această învăţătură a Părinţilor i-a încurcat şi îi încurcă pe mulţi cititori, când de fapt nici nu-i nimic care să-i încurce. Îi sfătuim pe fraţii noştri iubiţi să nu caute să descopere în sinea lor acest mecanism, dacă el nu se va descoperi de la sine. şi mulţi voind să-l cunoască prin experienţă, şi-au vătămat plămânii şi nu au ajuns la nici un rezultat. Miezul chestiunii stă în faptul ca să uneşti mintea cu inima în timpul rugăciunii, iar acest lucru îl săvârşeşte darul lui Dumnezeu.

Mecanismul amintit este pe deplin înlocuit printr-o negrăbită rostire a rugăciunii, printr-o scurtă pauză după fiecare rugăciune, printr-o respiraţie liniştită şi înceată, prin închiderea minţii în cuvintele rugăciunii. Prin mijlocirea acestor ajutoare, noi putem câştiga uşor luarea aminte într-un anumit grad. Inima începe să consimtă foarte repede la atenţia minţii în vremea rugăciunii. Consimţirea inimii la minte începe să treacă încetul cu încetul la unirea minţii cu inima; şi mecanismul propus de Părinţi, se va descoperi de la sine.

Toate mijloacele mecanice, care au un caracter material, sunt propuse de Părinţi cu unicul scop ca să ajute la atingerea mai uşoară şi mai grabnică a luării aminte în vremea rugăciunii, iar nu ca ceva material.

Însuşirea cea mai de căpetenie trebuincioasă rugăciunii este atenţia.

Fără luare aminte nu este rugăciunea. Adevărata atenţie harică apare din omorârea inimii faţă de lume. Ajutoarele rămân întotdeauna numai ajutoare. Unirea minţii cu inima este unirea gândurilor duhovniceşti ale minţii cu simţirile duhovniceşti ale inimii.

380. „Trei lucruri ţi se cade să le păzeşti mai înainte de orice lucru, spune Simeon Noul Teolog: lipsa de grijă pentru toate, chiar în cele binecuvântate, iar nu numai în cele nebinecuvântate şi deşarte, sau altfel zis, să te omori faţă de toate – conştiinţa curată în toate în aşa fel încât ea să nu te învinuiască cu totul în nimic, – şi desăvârşita nepătimire, pentru ca gândul tău să nu se încline spre nici un lucru lumesc. Stai cu luare aminte înlăuntrul tău (nu în cap, ci în inimă)”.

Odată cu aceasta Sfântul Simeon arată unele metode din afară, care îi amintesc pe unii şi-i abate de la lucrare, iar altora le strâmbă iarăşi lucrarea. Cum însă aceste metode, din pricina lipsei de povăţuitori, pot fi însoţite de urmări care să nu fie bune şi cum, în acelaşi timp, ele nu dau în esenţă, nimic altceva, decât un ajutor din afară pentru lucrarea dinlăuntru, noi le trecem cu vederea.

Esenţa lucrării este dobândirea deprinderii de a sta cu mintea în inimă, în această inimă simţită, dar nu în chip simţit.

Trebuie coborîtă mintea din cap în inimă şi aşezată acolo sau, cum a spus cineva din stareţi, să unim mintea cu inima.

Cum putem ajunge aici? Caută şi vei afla. Mai lesne putem ajunge prin umblarea înaintea Domnului şi osteneala rugăciunii şi îndeosebi prin mergerea la biserică.

123

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: