† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 6, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:59

367. Dacă smerita cugetare şi dragostea, simplitatea şi bunătatea nu vor fi strâns unite cu rugăciunea, atunci însăşi rugăciunea, sau mai bine-zis, această faţă falsă a rugăciunii, nu poate aduce decât foarte puţin folos. şi aceasta o spunem nu numai de rugăciune, dar şi despre orice nevoinţă şi osteneală, despre fericire sau post, sau priveghere, sau cântare de psalmi, sau slujire, sau despre orice fel de lucrare, pe care o săvârşim pentru virtute.

Dacă nu vom vedea în noi roadele iubirii, păcii, bucuriei, blândeţei şi încă vom adăuga, ale smeritei cugetări, ale simplităţii, ale sincerităţii, ale credinţei, atâta cât trebuie, ale mărinimiei sufleteşti, ale iubirii de prietenie atunci noi ne-am ostenit fără folos, pentru că de aceea ne ostenim ca să ne folosim de roade; dar când în noi nu se arată roadele iubirii, atunci fără îndoială lucrarea este zadarnică.

Din care pricină astfel de oameni nu se deosebesc cu nimic de cele cinci fecioare nebune care, pentru că încă din viaţa de aici n-au avut în inimă untdelemnul duhovnicesc, adică lucrarea de împlinire duhovnicească în faptele bune înşirate mai sus, sunt numite nebune, şi într-un chip jalnic sunt lăsate pe dinafară de împărăteasca odaie de nuntă, nefolosindu-se prin nimic de nevoinţa fecioriei.

Dar precum în lucrarea unei vii se pune toată grija şi toată osteneala în nădejdea roadelor şi, dacă nu sunt roade, lucrarea se dovedeşte zadarnică, tot astfel dacă nu vom vedea în noi, după lucrarea Duhului, roadele iubirii, păcii, bucuriei, tuturor celorlalte numărate de Apostol (Gal. 5, 22) şi nu le vom putea recunoaşte în noi cu toată gândirea şi după un cuvânt duhovnicesc, atunci se vor dovedi de prisos nevoinţa fecioriei, rugăciunile, cântările de psalmi, postul şi privegherea.

Toate aceste osteneli şi nevoinţa sufletească şi trupească trebuie să se săvârşească, cum am spus noi, în nădejdea dobândirii roadelor duhovniceşti; iar roada adusă de fapte bune, este bucurie duhovnicească plină de mulţumire nestricăcioasă, pricinuită în chip negrăit de Duhul, în inimile celor credincioşi şi smeriţi.

Din care pricină ostenelile şi nevoinţele trebuie să fie socotite cum sunt într-adevăr, drept osteneli şi nevoinţe, iar roadele drept roade. Dar dacă cineva din pricina unei conştiinţe sărace, îşi va socoti lucrarea şi nevoinţa drept roade ale Duhului, atunci se dovedeşte că el se înşală în chip vădit, înşelându-se pe sine însuşi, iar printr-o asemenea părere se lipseşte de roadele mari ale Duhului.

368. Adevăratul început al rugăciunii este căldura inimii, care arde patimile, care face loc bucuriei şi mângâierii în inimă, printr-o iubire neclătinată şi care întăreşte inima printr-o adeverire neîndoioasă. Tot ce pătrunde în suflet, spun Părinţii, fie că vine prin simţire, sau în chip duhovnicesc, dacă inima se îndoieşte de el, neprimindu-l nu este de la Dumnezeu, ci e trimis de vrăjmaşul.

Când de asemenea vei vedea că mintea îţi este trasă în afară sau în sus, de o oarecare putere nevăzută, nu-i da crezare şi nu-i îngădui să fie trasă, ci sileşte-o îndată spre lucrarea ei. Ce este de la Dumnezeu vine de la sine, spune Sfântul Isaac Sirul, atunci când nici nu bănuieşti.

Cu toate că vrăjmaşul încearcă să înfăţişeze ceva duhovnicesc înlăuntrul coapselor, în chip nălucitor, punând în faţă una în locul alteia, în locul căldurii aducând o ardere fără rânduială, în locul veseliei trezind o bucurie dobitocească şi o dulceaţă umedă şi cu toate că izbuteşte să se acopere în dosul acestor înşelări faţă de cei neîncercaţi, totuşi timpul, experienţa şi simţirea, de obicei îl dezvăluie tuturor celor cărora le sunt ştiute cursele lui cele rele.

„Gustul deosebeşte mîncarea”, spune Scriptura. Tot astfel, gustul duhovnicesc arată totul lămurit, cum este în realitate fără să cadă pradă înşelării.

119

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: