† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 6, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:10

DESPRE ÎNŞELARE

364. Nu trebuie să-ţi fie teamă de înşelare. Aceasta năpădeşte peste cei ce se mândresc, care încep să cugete în sinea lor că îndată ce le-a pătruns căldura în inimă au şi ajuns la capătul desăvârşirii. Pe când aceasta e numai începutul, care nici el nu este temeinic. Fiindcă atât căldura cât şi împăcarea inimii pot fi şi fireşti, un rod al concentrării atenţiei. Trebuie însă să ne ostenim mereu, să aşteptăm mereu, până când ceea ce este firesc va fi înlocuit cu ceea ce vine din dar. În orice caz, mai bine decât orice, este să nu socotim niciodată că am atins ceva, ci întotdeauna să ne vedem săraci, goi, orbi şi netrebnici.

365. Săvârşirea meşteşugită a rugăciunii lui Iisus apare odată cu Grigorie Sinaitul în veacul al XIII-lea şi în cele după acela. Până atunci n-a fost vorba. şi atunci să judecăm, dacă este cazul să tipărim ceva în acest sens? De altminteri, îţi spun de mai înainte, că mi-a venit şi mie ideea aceasta, să dau drumul acelor articole, în care se spune despre toate acestea şi să termin culegerea cu Simeon Teologul.

Ca să facem rugăciunea lui Iisus, aşa cum ne deprindem cu toţii ca s-o facem, este un lucru bun. Prin mănăstiri, acest lucru se cere ca o datorie: Dacă această lucrare ar fi fost primejdioasă ar mai fi impusă? Primejdioasă este săvârşirea aceea nemeşteşugită, care s-a născocit şi s-a adăugat în această rugăciune.

Ea îi aruncă pe unii în înşelarea închipuirilor, iar pe unii, e ciudat s-o spui, într-o neîncetată stare de poftă trupească. De aceea, nu trebuie să dăm asemenea sfat şi să-i oprim pe acei ce săvârşesc în acest chip. Pe câtă vreme, ca să chemăm numele cel prea dulce al Domnului în simplitatea inimii, trebuie să-i sfătuim pe toţi să facă aşa şi pe toţi înclinăm spre această lucrare.

366. Dar dacă cineva, care nu are rugăciunea, se sileşte pe sine însuşi spre rugăciune, ca să primească anume rugăciunea harică, iar spre smerita cugetare, spre dragoste şi spre paza celorlalte porunci ale Domnului nu se străduieşte, atunci la cererea lui i se dă rugăciunea harică, şi ea uneori chiar îl umple de odihnă şi veselie, dar cu obiceiurile el se aseamănă aceluiaşi om cu care a fost asemenea şi mai înainte.

Fiindcă el n-are blândeţe, pentru că n-a căutat-o cu osteneală şi nu s-a pregătit să fie blând; nu are smerită cugetare, pentru că n-a cerut-o şi nu s-a străduit s-o dobândească; nu are dragoste pentru toţi oamenii, pentru că n-a avut grijă de ea şi n-a căutat-o cu stăruinţă în cererile rugăciunilor sale.

Fiecare din cei ce se nevoiesc şi se silesc chiar împotriva dorinţelor inimii, spre rugăciune, trebuie să se străduiască în aceeaşi măsură şi spre dragoste şi blândeţe şi spre toată răbdarea şi spre mărinimia sufletului său, şi, după cum este scris, acestea cu bucurie, şi în acelaşi chip să se silească spre micire, în înţelesul ca să se socotească cel mai rău şi mai mic dintre toţi, să nu vorbească despre cele ce nu sunt de folos, ci să înveţe pururea din cuvintele Domnului şi ele să le rostească cu gura şi cu inima.

Mai trebuie să se străduiască şi să nu se aprindă de mînie, după cum s-a zis: „orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate” (Efes. 4, 31).

Pentru că în felul acesta Domnul, văzând bunăvoinţa omului, să-i dea fără osteneală şi cu înlesnire să săvârşească tot ceea ce mai înainte abia putea să păstreze prin mare silinţă, din pricina păcatului care dăinuieşte într-însul. şi toate aceste începuturi de fapte bune se vor preface pentru el într-un fel de natură proprie, pentru că în cele din urmă vine către el Domnul şi petrece într-însul şi împlineşte fără îndoială într-însul poruncile sale fără vreo osteneală umplându-l de roade duhovniceşti.

118

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: