† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 7, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 16:21

303. „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus, şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu şi Tatăl” (Colos. 3,17).

A treia metodă, care trebuieşte folosită ca să scoatem la iveală viaţa noastră cea ascunsă în Dumnezeu, este să facem totul în numele lui Dumnezeu. Primele două: citirea Scripturilor şi însuşirea adevărurilor descoperite, izgonesc gândurile deşarte şi necurate şi umplu mintea de cugetări bune mereu îndreptate spre cele dumnezeieşti, iar rugăciunea statorniceşte deprinderea de a ne aduce aminte întotdeauna de Dumnezeu sau de a umbla în prezenţa lui Dumnezeu. Atât una, cât şi cealaltă, ţine atenţia şi simţirea ascunsă în Dumnezeu. S-ar părea că este de ajuns? Se pare, dar nu este. Dacă am lăsa să lucreze numai aceste două metode, atunci ele nu vor duce către scopul arătat.

Omul nu este numai gândire şi simţire, ci mai mult lucrare. El este o fiinţă veşnic mişcătoare, care lucrează neîncetat. Dar orice lucrare atrage atenţia şi simţirea. Cel ce lucrează, se află în întregime în lucrare. De aceea, şi cel ce caută pe Dumnezeu, din pricina lucrurilor de neapărată trebuinţă, se abate neapărat cu gândul de la Dumnezeu, iar după gând şi cu simţirea. Lucrurile îl coboară din cer pe pământ, sau îl scot din viaţa ascunsă în Dumnezeu spre legăturile cele din afară; căci lucrurile noastre aproape toate sunt văzute, curg în rând cu cele create, prin mijlocirea lucrurilor simţite.

De aici urmează, că dacă n-am îndrepta nici lucrurile omului astfel încât şi ele să slujească drept un mijloc spre a ajunge la menţinerea vieţii ascunse în Dumnezeu, atunci şi cele dintâi două metode vor rămâne fără rod sau nu vor putea fi săvârşite nici chiar ele însele, cum trebuie. Lucrările vor strica neîncetat armonia atât lucrarea învăţăturii Scripturilor, cât şi lucrarea rugăciunii.

Iată însă că Apostolul învaţă cuvintele citate, cum pot fi transformate şi lucrările în mijloace ce ar duce la ascunderea vieţii în Dumnezeu, şi anume, fă totul în numele Domnului. Dacă astfel îţi vei orândui cele lăuntrice, atunci nu te vei depărta de Domnul nici cu gândul, nici cu simţirea. Căci, ca să faci totul în numele Domnului, înseamnă să faci totul spre slava lui Dumnezeu, cu dorinţa de a-I plăcea Lui, împlinind cu dreptate voia Lui cunoscută chiar în ceva mărunt. Iar în acest timp, mădularele trupului, ca nişte unelte, îşi vor face treaba; gândul şi simţirea însă vor fi întoarse spre Dumnezeu cu multă grijă, pentru ca cele făcute, să fie făcute Domnului şi să slujească spre slava Lui.

şi această metodă este rnai puternică pentru scopul propus, decât cele două şi succesul la cele dintâi atârnă de această metodă. Căci ele sunt cu însuşire de gând, iar cele gândite pătrund în măduvă şi în sânge prin lucrare.

Lucrarea aşază cele gândite înlăuntrul firii omeneşti. Când lucrarea făcută este sfinţită prin îndreptarea ei către Dumnezeu, atunci, în timpul făptuirii ei, intră oarecum un element dumnezeiesc în toate puterile şi organele, care iau parte la săvârşirea ei. Cu cât se face mai multe lucrări în acest fel, pe atât de multe elemente dumnezeieşti intră în firea omului, Iar mai târziu, îl umple în întregime şi întreaga fire devine în acest chip scufundată în dumnezeire, sau ascunsă în Dumnezeu.

Pe măsură ce se statornicesc direcţiile unor astfel de lucrări, în aceeaşi măsură se statornicesc mai temeinic şi rugăciunea şi meditaţia şi cugetele cele bune. Ele influenţează orânduirea lucrurilor spre slava lui Dumnezeu, iar această îndreptare – drept răsplată – le întăreşte pe ele însăşi şi le mijloceşte.

Tot ce este făcut de noi, Apostolul cuprinde în doi termeni: cuvânt şi faptă. Cuvintele se pronunţă cu gura, faptele se fac de celelalte mădulare. De la deşteptare până la culcare, una şi alta se fac într-o neîncetată întrebuinţare. Vorba curge în noi aproape fără încetare. şi alte mişcări ale trupului de asemenea nu se curmă. Ce jertfă bogată ar fi pentru Dumnezeu, dacă toate acestea s-ar îndrepta spre slava lui Dumnezeu?

Prin îndreptarea cuvântului spre slava lui Dumnezeu nu se izgoneşte numai vorba rea, ci şi vorba deşartă şi nu rămâne decât cuvântul ce slujeşte spre zidirea fraţilor sau – ca ultim hotar – nu slujeşte spre dărâmarea lor. La aceasta trebuieşte împreunată şi rugăciunea grăită.

Odată cu întoarcerea lucrurilor spre slava lui Dumnezeu; nu se îndepărteză numai lucrurile rele, care sunt făcute după poftă şi în ascuns; aceasta n-ar trebui nici măcar să se pomenească printre creştini; dar arată duhul în care trebuiesc făcute lucrările obligatorii, îngăduite şi folositoare. Prin aceasta se izgoneşte din sfera activităţii noastre orice plăcere de sine şi slujirea lumii şi obiceiurile ei cele rele.

Ca să faci totul în numele Domnului, înseamnă să îndrepţi totul spre slava Lui, să te stărui să faci totul astfel, încât să-I fie plăcut, dându-ţi seama de voia Lui în acest sens şi, pe deasupra, orice faptă s-o învălui cu o rugăciune înaltă spre El; cu rugăciunea să începi, iar cu rugăciunea să săvârşeşti şi cu rugăciunea să isprăveşti, la început cerând blagoslovenia, în continuare să cauţi ajutorul, iar spre sfârşit, să-I înalţi mulţumirea Lui, ca Celui ce a săvârşit în noi şi prin lucrarea Sa.

304. Viaţa omului pe pământ este un lanţ de suferinţă. Trebuie să ne luptăm cu trupul,. cu patimile şi cu duhurile răutăţii. În această luptă este nădejdea noastră. Mântuirea noastră este Dumnezeul nostru. Punându-ne nădejdea în Domnul, trebuie să suferim cu răbdare vremea luptei. Ispitele ca şi cum ar măcina pe om, prefac grăuntele în făină. Ele ne sunt îngăduite potrivit cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, spre marele nostru folos sufletesc; prin ele căpătăm o inimă zdrobită şi smerită, pe care Dumnezeu nu o va urgisi.

104/105

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: