† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 10, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:34

202. Dacă cineva, auzind din gura păcătosului un cuvânt mare despre lucrurile Duhului, se va îndoi din necredinţă, se va tulbura gândul, presupunând că lucrarea ce se vesteşte este o lucrare de înşelare demonică, unul ca acesta să-şi înlăture cugetul acesta plin de hulă. Nu, nu! Nu aşa este lucrarea aceea, nu aşa sunt însuşirile înşelăciunii. Spune-mi: este oare propriu diavolului, vrăjmaşului, omorâtorului de oameni, să se facă doctorul lor?

Este propriu diavolului să unească într-o unitate părţile puternice ale omului vlăguite în păcat să le scoată din robia păcatului la libertate, dintr-o luptă între ele, la starea sfinţitei păci a lui Hristos şi întru Hristos?

Este oare propriu diavolului să scoată din adânca prăpastie a necunoaşterii lui Dumnezeu şi să pună la îndemână o cunoştinţă de Dumnezeu, vie, care poate fi încercată prin trăire, care nu mai are nevoie de nici o dovadă din afară? E propriu oare diavolului să propovăduiască şi să-L dovedească pe Mântuitorul, Răscumpărătorul, să cuvinteze şi să lămurească apropierea de El prin credinţă şi prin pocăinţă?

Este oare propriu diavolului să statornicească din nou în om chipul nevăzut, să pună în rânduială asemănarea zdruncinată?

Şi este propriu să aducă hrană celor săraci cu duhul şi, totodată, învoirea, înnoirea, unirea cu Dumnezeu? Este oare propriu diavolului să-l ridice pe om pe înălţimile Teologiei, pe care acest om simţindu-se ca nimic, limpezit de gânduri, fără dorinţe, scufundat în întregime într-o minunată tăcere?

Această tăcere este sfârşirea tuturor puterilor fiinţei omeneşti, care năzuieşte spre Dumnezeu şi, ca să spun aşa, care dispare în faţa nemărginitei măreţii, dumnezeieşti. Astfel lucrează înşelarea şi altfel lucrează Dumnezeu, nemărginitul Stăpân al oamenilor, Care a fost şi este Ziditorul lor. Acela Care a zidit şi zideşte din nou, nu petrece oare ca un ziditor?

Aşadar, ascultă iubite frate, ascultă prin ce se deosebeşte lucrarea înşelăciunii de lucrarea lui Dumnezeu! Înşelarea când se apropie de om, vine fie prin vreun gând, fie printr-o subţire părere, sau printr-o arătare oarecare, văzută din ochii simţurilor, sau printr-un glas ce vine de sub cer şi care este auzit de urechile simţite şi se apropie întotdeauna nu ca o mărginită stăpână, ci ca o ademenitoare, care caută în om o învoire şi aşa câştigată prin acea învoire putere asupra omului.

Lucrarea ei este întotdeauna o lucrare din afară, dincolo de faptul că se face înlăuntrul, sau în afara omului; omul o poate respinge. Dintru început, înşelarea este întâmpinată întotdeauna printr-o oarecare îndoială a inimii; nu se îndoiesc de ea numai aceia care sunt cu totul robiţi de ea.

Înşelarea nu uneşte niciodată pe omul fărâmiţat de păcat, nu curmă imboldurile sângelui, nu îndrumează pe nevoitor spre pocăinţă, nu-l micşorează în faţa lui însuşi; dimpotrivă, trezeşte în el nălucirile, pune în mişcare sângele, îi pricinuieşte un fel de plăcere fără gust şi otrăvitoare, îl linguşeşte subţire de tot, îi inspiră părere de sine, statorniceşte în sine eul ca pe un idol.

203. Miezul problemei este ca mintea să se unească cu inima în vremea rugăciunii, iar acest lucru îl face darul lui Dumnezeu la timpul său, hotărât de Dumnezeu. Pomeneşti de un anumit mecanism în rugăciune. El se înlocuieşte repede prin rostirea negrăbită a rugăciunii, printr-un răgaz de pace după fiecare rugăciune, printr-o răsuflare liniştită şi negrăbită, prin închiderea minţii în cuvintele rugăciunii.

Prin mijlocirea acestor ajutoare noi, putem căpăta foarte uşor luarea aminte până la o anumită treaptă. Atenţia minţii în timpul rugăciunii începe să fie simţită de inimă foarte repede. Supunerea inimii la minte încet, încet, începe să treacă la unirea minţii cu inima, şi mecanismul, propus de Părinţi, se va ajunge de la sine.

Toate mijloacele mecanice având un caracter material, sunt propuse de Părinţi numai ca ajutoare, pentru ca mai târziu să se ajungă mai lesne şi mai repede la atenţia trebuincioasă din vremea rugăciunii, iar nu ca ceva esenţial.

79

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: