† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 10, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 18:04

191. Îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus trece prin două vârste principale, sau două perioade, care sfârşesc în rugăciunea curată, sau se încununează cu despătimirea sau desăvârşirea creştină în acei nevoitori cărora binevoieşte Dumnezeu să o dea. Sfântul Isaac Sirul ne spune: „Nu mulţi s-au învrednicit de o rugăciune curată, ci puţini. Iar dintre acei ce au ajuns taina cea care se plineşte după aceasta şi au trecut pe malul celălalt (al Ierusalimului) de abia dacă se întâlnesc câte unul din generaţie, după darul şi bunăvoirea lui Dumnezeu”.

192. În perioada cea dintâi rugătorul este nevoit să se roage numai prin propriile sale puteri, fără îndoială că darul lucrează împreună cu cel ce se roagă din năzuinţă curată, dar el nu-şi vădeşte prezenţa. În acest timp patimile cele ascunse în inimă, se pun în mişcare şi-l ridică pe cel ce săvârşeşte rugăciunea la adevărate munci muceniceşti, în care biruinţele şi înfrângerile neîncetat se înlocuiesc unele cu altele şi în care ni se descoperă lămurit atât libera voinţă a omului, cât şi neputinţa lui.

193. În perioada cea de a doua darul lui Dumnezeu îşi arată prezenţa şi lucrarea lui într-un chip simţit, unind mintea cu inima, dându-i putinţa se roage neîmpărţit sau, ceea ce este totuna, fără risipire, cu aprindere şi cu un plâns în inimă; în acest timp, gândurile păcătoase îşi pierd stăpânirea zilnică ce o aveau asupra minţii.

194. Întâia stare a rugăciunii se poate asemăna cu pomii dezgoliţi în vreme de iarnă; a doua cu aceiaşi pomi, care însă sunt îmbrăcaţi cu frunze şi cu flori prin lucrarea căldurii de primăvară. Atât în prima stare cât şi în cea de a doua, sufletul şi scopul rugăciunii trebuie să fie pocăinţa. Iar la pocăinţă, pe care o aducem numai cu propriile noastre silinţe, Dumnezeu ne adaugă un dar, la vremea potrivită, pocăinţa harică, şi Duhul Sfânt sălăşluindu-se în om, mijloceşte pentru el cu suspinuri negrăite. El mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu, pe care o ştie numai El singur.

De aici se vede cu toată limpezimea, că pentru un începător, căutarea locului inimii, adică silinţa de a descoperi în sine, anume fără timp şi înainte de timp, lucrarea arătată a darului, este începutul cel mai greşit, care strică rânduiala şi întocmirea după ştiinţă. Un astfel de început este plin de mândrie şi de nebunie. În aceeaşi măsură nu i se potriveşte noului începător întrebuinţarea mecanismelor, propuse de Sfinţii Părinţi pentru călugării înaintaţi, pentru cei ce se liniştesc.

76

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: