† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 11, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 23:42

133. Viaţa este puterea de a lucra. Viaţa duhovnicească este puterea de a lucra duhovniceşte sau după voia lui Dumnezeu. Puterea aceasta însă omul a pierdut-o, de aceea atâta timp cât nu i se va da din nou, el nu poate trăi duhovniceşte, oricâte gânduri şi-ar pune: Iată pentru ce revărsarea puterii harice în sufletul credinciosului. este substanţială, necesară pentru o viaţă cu adevărat creştină.

Viaţa cu adevărat creştină, este viaţa harică. Omul se ridică până la o sfântă hotărâre: dar pentru ca el să poată lucra potrivit acestei hotărâri, este de trebuinţă ca la cugetul său să se unească darul.

În timpul acestei uniri, puterea morală, doar însemnată din însufleţirea cea dintâi, acum se întipăreşte în cuget şi rămâne în el pentru totdeauna. Tocmai în această restatornicire a puterii morale duhovniceşti stă lucrarea renaşterii, săvârşită la botez, unde i se trimite de sus omului, drept îndreptăţire, însăşi puterea de a lucra „după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia
adevărului” (Efes. 4, 24).

134. Împărăţia lui Dumnezeu, este în noi atunci, când Dumnezeu împărtăşeşte în noi, când în adâncul lui sufletul îi mărturiseşte pe Dumnezeu ca pe Stăpânul său şi I se supune Lui cu toate puterile şi Dumnezeu lucrează cu stăpânire în el „ca să voiţi şi să vă desăvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă” (Filip. 2,13).

Şi începutul acestei împărăţii este pus în clipa hotărîrii de a lucra lui Dumnezeu, întru Domnul nostru Iisus Hristos; prin darul Sfântului Duh. Atunci omul creştin predă lui Dumnezeu cunoştinţa şi libertatea lui şi întru care stă propriu-zis fiinţa vieţii omeneşti; iar Dumnezeu primeşte această jertfă şi, în felul acesta se petrece unirea omului cu Dumnezeu şi a lui Dumnezeu cu omul; se restatorniceşte legământul cu Dumnezeu rupt prin cădere şi reîntrerupt de păcatele noastre cele de bunăvoie.

Această unire lăuntrică se pecetluieşte, se întăreşte şi se face puternică pentru starea şi păstrarea ei însăşi, prin puterea harică ce se dă în dumnezeieştile taine ale botezului, iar pentru cei ce au căzut după botez se dă în taina pocăinţei şi apoi mereu se întăreşte în Sfânta Împărtăşanie.

Aşa trăiesc toţi creştinii şi cu toţii, drept urmare, poartă cu ei Împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă se supun lui Dumnezeu ca unui împărat şi sunt stăpâniţi de Dumnezeu ca de un împărat. Vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu prin darul Sfântului Duh, prin aceste cuvinte, se pune în noi pecetea Împărăţiei creştine a lui Dumnezeu. Dumnezeu este Împăratul tuturor, ca un Creator şi Proniator, dar împărăţeşte cu adevărat în suflete şi cu adevărat se mărturiseşte ca Împăratul sufletelor numai după restatornicia sufletelor cu El întreruptă prin cădere; iar aceasta se săvârşeşte prin Duhul Sfânt în Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

135. Amintiţi-vă acum de pilda Domnului despre aluatul ascuns în trei măsuri de făină. Aluatul nu-şi arată deodată lucrarea, ci câtva timp rămâne ascuns, iar după aceea îşi arată lucrările văzute şi, în sfârşit, pătrunde coca toată. În chip asemănător şi Împărăţia lui Dumnezeu, la început, rămâne ascunsă întru noi, pe urmă se iveşte la arătare, în sfârşit se descoperă sau se vădeşte în putere.

Ea se manifestă prin tragerile înlăuntru fără voie, pe care le-am arătat, înaintea lui Dumnezeu. În aceasta sufletul nu este stăpân pe sine, ci este supus unei acţiuni străine. Cine vrea, o ia şi o duce înlăuntru. Acesta este Dumnezeu, darul Duhului Sfânt, Domnul şi Mântuitorul, oricum ai spune, puterea cuvântului este aceiaşi.

Dumnezeu arată prin aceasta că primeşte sufletul şi vrea să-l stăpânească şi, totodată, îl învaţă să se lase stăpânit de El, arătându-i ce fel este stăpânirea Lui. Atâta timp, cât aceste trageri înlăuntru nu se vor arăta – iar ele nu se arată deodată – omul, după cum se vede, lucrează mai mult cu puteri proprii; cu ajutorul ascuns al harului.

El îşi încordează atenţia şi gândul bun ca să petreacă în el însuşi, să-şi aducă aminte de Dumnezeu, să alunge gândurile deşarte şi gândurile rele şi să săvârşească orice lucru plăcut lui Dumnezeu, se încordează şi se osteneşte până oboseşte, dar nu poate ajunge deloc la vreun rezultat pozitiv. Căci şi gândurile îi sunt furate şi mişcările pătimaşe îl biruie şi în lucrările lui se dovedeşte neorânduială şi greşeli.

Toate acestea vin de acolo, că Dumnezeu nu-şi arată stăpânirea asupra sufletului. Ci de îndată ce se va arăta această stăpânire (iar ea se arată în timpul tragerilor de care s-a vorbit) tot lăuntrul omului se pune în rânduială – semn că Împăratul este aici.

60

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: