† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 11, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:28

162. Pentru cel care caută ajutorul darului, precum şi pentru cel ce mai simte încă cercetarea lui, o astfel de dorinţă, anume căă trebuie ca să se îndrepte şi să se apuce de îndată de acest lucru, că trebuie să aibă prezenţă, fiindcă ea încă nu l-a şi condus în toate ostenelile de până acum; dar în alcătuirea ei spre desăvârşirea ei acum se mai adaugă ceva. Este o dorinţă gândită: mintea cere şi omul se sileşte; o astfel de dorinţă ne îndreaptă prin ostenelile cele pregătitoare.

Mai este o dorinţă consimţită: ea ia naştere sub înrâurirea unei treziri harice. Este, în sfârşit, o dorinţă lucrătoare, care este consimţirea voinţei să se ridice de îndată din cădere; ea trebuie să se împlinească acum după trezirea harică.

163. De aceea; trebuie să înlături tot ce poate stinge acest mic foc care începe şi înconjoară-te cu tot ce-l poate hrăni şi sui în flăcări. Însingurează-te, roagă-te şi cugetă în tine însuţi, cum trebuie să te porţi. Rânduiala aceasta este viaţă, de îndeletniciri şi de osteneli mai sus arătate şi pe care te-ai străduit să ţi-o însuşeşti, căutând darul, este tot ce poate fi mai prielnic, anume pentru ducerea mai departe a înfăptuirilor ce s-au început în tine.

Dar cele mai bune dintre ele pentru aceasta sunt însingurarea, rugăciunea şi cugetarea. Aşa însingurarea îţi va fi mai adunată, rugăciunea mai adâncă, cugetarea mai lucrătoare.

164. De acum mintea ta nu va mai fi ca înainte. Fără trezvie, de obicei, ea înclină spre generalităţi, acum dimpotrivă, mergând pe urmele darului şi sub călăuzirea lui, ea le va face pe toate să te privească de-a dreptul pe tine însuţi, fără nici un fel de îngăduinţe, fără de tine şi fără de abatere, le va îndrepta spre tine pe toate cele din afară, mai ales pe cele care pot să lucreze şi să înrâurească asupra ta. De aceea, propriu-zis, tu în acest stadiu nu atât vei sta cu judecata, cât vei trece dintr-o simţire în alta.

165. şi Domnul vede nevoia şi osteneala ta şi-ţi va da o mână de ajutor, te va sprijini şi te va statornici, ca pe un ostaş, care iese pe câmpul de luptă. Iată unde-ţi este reazimul tău. Totuşi, cel mai primejdios lucru este dacă sufletul va înclina să aibă acest reazim în sine însuşi; atunci el va pierde totul. Din nou răul îl va birui, se va întuneca acea lumină din el şi care încă era atât de slabă.

Se va stinge acel mic foc de abia aprins în el. Sufletul ştie cât este de neputincios singur; de aceea, neaşteptând nimic de la sine, să-şi descopere nimicnicia sa în faţa lui Dumnezeu, să se prefacă în inima sa într-un nimic. Atunci darul atotlucrător se face iar din acest nimic, totul. Cel ce într-o totală nimicnicire de sine se lasă în mâna Domnului, acela îl atrage către sine pe Dumnezeu cel ce este plin de milă şi prin puterea Lui ajunge puternic.

Aşteptând totul de la Dumnezeu şi nimic de la sine, trebuie să ne încordăm în lucrare şi să ne împlinim după putere, iar puterea dumnezeiască să aibă ce lumina. Darul este deja de faţă, dar el va lucra în urma sforţărilor personale, umplând neputinţele lor prin puterea sa. Astfel, stând ca un picior puternic pe o lăsare în voia lui Dumnezeu, prin care omul se nimiceşte pe sine, tu lucrează fără să slăbeşti.

70

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: