† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 11, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 22:52

153. Când conştiinţa şi libertatea sunt de partea duhului, atunci omul este duhovnicesc; când sunt de partea sufletului, el e sufletesc; când e de partea trupului, el e trupesc.

154. Toată destăinuirea dumitale mărturiseşte despre starea plină de bucurie a sufletului dumitale.
Bucură-te pentru mila lui Dumnezeu arătată faţă de dumneata, dar totodată şi înspăimântă-te. Se vede că dumneata ai învăţat din experienţă acest adevăr, că trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu cu frică şi să ne bucurăm cu cutremur. E nevoie să fie ţinută şi una şi alta şi nu în chip despărţit, ci unite, pentru ca nici bucuria să ajungă până la nepăsare, nici frica să nu ajungă pînă la înăbuşirea oricărei bucurii. Urmează, că noi trebuie să stăm cu cea mai mare evlavie înaintea lui Dumnezeu, ca în faţa unui Tată mult milostiv şi mult îngrijitor de noi, dar şi cât se poate de sever şi fără cea mai mică îngăduinţă.

Frica, de nu ţi-ar zbura iarăşi din suflet, acum este la dumneata după rânduiala firească a lucrurilor.

Potrivit cu lucrarea ei sădeşte în tine dorinţa şi râvna pentru toate mijloacele cu care ai putea să o păzeşti. Dar nu cumva să cugeţi să încerci să izbuteşti singur! Numai pentru acest singur cuget se poate întâmpla să ţi se ia din nou toate. Sileşte-te pe toate căile s-o păzeşti; dar paza însăşi dă-o în mâinile Domnului. De nu te vei osteni, Domnul nu ţi-o va păzi. De te vei sprijini cu nădejdea pe propriile silinţe şi osteneli, Domnul se va da înapoi, ca unul ce este socotit cu dumneata netrebuincios şi din nou te va întâmpina aceeaşi pacoste.

Trudeşte-te până vei cădea de oboseală; încordează-ţi puterile până la cel din urmă capăt, totuşi; însăşi paza nădăjduieşte-o numai de la Domnul. Nici una, nici alta, nu trebuie slăbită, nici osteneala nici silinţa, nici încrederea în unicul Dumnezeu. Una pe alta să se întărească şi din amândouă se va forma o puternică urzeală. Domnul întotdeauna ne doreşte tot ce este mai mântuitor şi e gata să mi-l dea în orice vreme, dar aşteaptă să fim gata sau să fim în stare să le primim.

De aceea, întrebarea: cum mă pot înţelepţi ca să le păstrez, se preschimbă în altă întrebare: cum trebuie ca să mă înţelepţesc ca să fiu mereu gata să primesc puterea de păstrare de la Domnul, care e gata să intre în noi? Dar asta cum o putem face?

Să ne dăm seama că suntem un vas deşert, care nu are în el nimic, un vas gol; la aceasta să unim conştiinţa neputinţei de a umple prin propriiie puteri acest cuprins gol, să încununăm această încredinţare, că acest lucru îl poate face numai Domnul şi nu numai poate, ci şi vrea şi ştie cum; şi apoi stând cu mintea în inimă, să strigăm: „cu judecăţile pe. care le ştii bine, întocmeşte-mă Doamne” cu nezdruncinata nădejde că va întocmi aşa şi nu va aduce întru clătire picioarele noastre.

Dumneata eşti încântat că ţi s-a întors buna stare plină de mângâiere. Asta e firesc să fie aşa. Dar în acest timp, să te fereşti să te apuci de presupuneri pline de visare. „A! Uite-o! Iată unde stă şi cum arată! Eu însă n-am ştiut!” – Aceasta este un gând vrăjmaş, care lasă în urma lui un gol sau care te face să intri în el. Trebuie să repeţi mereu unul şi acelaşi lucru.

Slavă ţie, Doamne, adăugând: Dumnezeule; fii milostiv! – Dacă te vei împiedica într-un asemenea gând, atunci îndată se vor împletici în el amintirile ce-ţi vor spune, cum te-ai ostenit şi cum te-ai abătut, ce ai făcut şi de ce te-ai depărtat, în ce stări buna dispoziţie se arată şi pleacă, în ce situaţii a rămas şi s-a statornicit. Şi apoi va urma hotărârea: aşa, eu întotdeauna aşa voi face; şi vei cădea la o părere de sine plină de visuri, că în sfârşit, s-a descoperit secretul bunei stări duhovniceşti şi că e în mâinile dumitale.

Dar în rugăciunea următoare se va da pe faţă toată minciuna unor astfel de visuri fiindcă rugăciunea va fi seacă, neîntărită şi puţin mângâietoare. Mângâierea nu va veni decât prin amintirea unei stări de mai înainte, iar nu din stăpânirea ei. şi vei ajunge să oftezi şi să te osândeşti. Iar dacă sufletul nu se va înţelepţi din toate acestea, atunci starea mincinoasă se va prelungi şi darul din nou se va da în lături. Fiindcă o asemenea stare de visuri, arată că sufletul din nou s-a sprijinit pe ostenelile sale, iar nu pe mila lui Dumnezeu. Darul nu este întotdeauna dar nu e legat de nici o osteneală.

Cine îl leagă de osteneală, acela tocmai pentru acest fapt nu se poate lipi de el. Întipăreşte-ţi bine în minte acest adevăr.

Părăsirile pline de învăţătură ale darului, au tocmai scopul ca să ajute să ţinem minte această certare mântuitoare.

65

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: