† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 12, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:24

125. Prima sămânţă dintr-o viaţă nouă constă din unirea libertăţii şi a darului şi rodirea ei va fi dezvoltarea chiar a aceloraşi unice elemente. Aşa cum la început, când dându-şi făgăduinţa să trăiască după voia lui Dumnezeu, întru slava Lui, pocăitul zicea: „numai Tu să mă împuterniceşti şi să mă întăreşti”, tot aşa acum în întreaga vreme, ce vine după aceasta să se predea pe sine în fiecare clipă, ca să spun aşa, către faţa lui Dumnezeu cu o rugăciune ca aceasta: „Tu singur săvârşeşte ceea ce este plăcut voiei Tale” – pentru că în felul acesta, atât în conştiinţă şi bunăvoinţă, cât şi în realitate, Dumnezeu să fie „Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a lui bunăvoinţă” (Fil. 2,13).

Dar clipa în care omul năzuieşte să înrâurească cu ceva, prin propriile sale puteri, atât asupra sa cât şi în sinea lui, e tocmai clipa când s-a stins viaţa adevărată, duhovnicească, harică. În starea aceasta, în ciuda ostenelilor peste măsură, nu se arată vreun rod adevărat.

126. Starea sufletească cea prielnică în fiinţa celui ce se pocăieşte este aceasta: „Cu judecăţile Tale pe care le ştii, mântuieşte-mă Doamne, şi eu mă voi osteni şi voi împlini tot ce voi fi în stare în chip nefăţarnic, fără abateri, fără răstălmăciri, după un cuget curat”.

Cine se va zidi înlăuntru în acest chip, acela într-adevăr, va fi primit de Domnul; Care va lucra în El ca un împărat. Pentru unul ca acesta, învăţătorul este Dumnezeu, doritorul şi lucrătorul este Dumnezeu, aducătorul de roade este Dumnezeu. Iar aceasta este sămânţa şi inima pomului ceresc al vieţii celei dintr-însa.

127. Acum păcatul este izgonit din întăriturile lui care sunt ocupate de către bine şi este spart şi risipit în puterile sale.

„Dar şi păcatul nu se acoperă împreună în minte spune Sfântul Diadoh (Filoc. I. pag. 386), ci până la botez (sau până la taina pocăinţei), darul deşteaptă sufletul spre binele din afară, iar satana e cuibărit la adânc, îndârjindu-se să îngrădească toate ieşirile minţii celei drepte: dar din chiar clipa, în care renaştem, demonul rămâne pe din afară, iar darul înlăuntru”.

128. Arătarea exerciţiilor care mijlocesc întărirea în bine, săvârşită de puterile sufleteşti şi trupeşti. După chipul acesta, viaţa harică va arde şi se va înflăcăra înlăuntru, în duh. Mulţumită râvnei şi osârdiei omului care se predă lui Dumnezeu, darul îl va umbri şi îl va pătrunde din ce în ce mai mult, sau chiar şi-l va însuşi prin puterea lui sfinţită.

De altfel, nu se poate şi nici nu trebuie să ne oprim aici. E nevoie să facem ca lumina aceasta a vieţii să treacă mai departe şi, pătrunzând prin puterea ei firea sufletului şi trupului şi, în felul acesta, luminându-le, însuşindu-le, să taie patimile nefireşti, care au intrat în ele şi să le ridice spre chipul lor curat şi firesc, să nu rămână în ea însăşi, ci să se reverse prin toată fiinţa noastră, prin toate puterile ei.

Dar întrucât toate aceste puteri sunt îmbibate de cele nefireşti, duhul darului, care e cel mai curat, venind din inimă, nu poate intra în ele direct şi nemijlocit, fiind îngrădit de necurăţenia lor. De aceea, trebuie să statornicim în noi acele mijlociri între duhul darului, care trăieşte în noi şi dintre puterile prin care acesta se revarsă în ele şi le-ar vindeca prin ele, asemenea unui plasture pus la locurile bolnave.

Este vădit că toate aceste mijlociri pe deoparte, trebuie să poarte caracterul şi însuşirea Dumnezeirii sau obârşiei lor cereşti, iar pe de altă parte, să stea în deplin acord cu puterile noastre în alcătuirea lor cea firească – altminteri darul nu va trece prin ele şi puterile nu vor scoate tot ce este vindecător din ele. Astfel de mijlociri trebuie să fie potrivite cu obârşia lor şi cu însuşirea lor lăuntrică, iar în sinea lor ele nu pot fi altceva decât lucrări, exerciţii, osteneli, întrucât se adaugă la puterile ale căror însuşiri, caracteristici trebuie să lucreze.

Faptele şi exerciţiile ca mijloace de vindecare ale puterilor noastre şi de întoarcere ale curăţeniei şi integrităţii lor pierdute, sunt: postul, osteneala, privegherea, singurătatea, depărtarea de lume, paza simţirilor, citirea Scripturii şi Sfinţii Părinţi, umblarea la biserică, deasa mărturisire şi Împărtăşania.

58

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: