† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 12, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:47

120. Ceea ce îl îngrijorează mai mult decît orice pe căutător este aşadar, starea lăuntrică, cea de gânduri şi de dorinţe; întreaga lui râvnă este îndreptată spre chipul cum ar putea fi înlăturată această stare. Mai ales că nici nu există alt mijloc de a dobândi acel simţământ duhovnicesc sau căldura aceea a inimii, din vremea aducerii aminte de Dumnezeu.

Dar îndată ce se va înfiripa această căldură, gândurile se vor potoli şi ele, atmosfera lăuntrică va deveni limpede şi se vor arăta deplin la iveală toate înmuguririle mişcărilor bune şi rele din suflet, iar omul va primi puterea să le izgonească pe cele din urmă.

Această lumină lăuntrică se răspândeşte şi asupra celor din afară şi acolo va da omului putinţa să deosebească ceea ce trebuie de ceea ce nu trebuie, împărtăşindu-i şi tăria să se statornicească în cele dintâi, în ciuda tuturor piedicilor; într-un cuvânt, atunci începe adevărata viaţă duhovnicească; reală, care până acum are numai căutare, şi care chiar dacă se şi ivea uneori, nu apărea decât în frânturi. şi anume în vremea acelor trageri înlăuntru, de care s-a vorbit, se iveşte căldura, dar ea se curmă odată cu încetarea tragerii înlăuntru.

Pe când acum, căldura care se zămisleşte în inimă, rămâne acolo fără să mai iasă vreodată şi ţine mintea pironită asupra ei tot fără ieşire. Când mintea se află în inimă, atunci se petrece tocmai unirea minţii cu inima, care preînchipuie integritatea organismului nostru duhovnicesc.

121. Domnul va veni să-şi reverse lumina Sa asupra cugetării voastre, să cureţe simţirea voastră; să călăuzească lucrările voastre. Voi veţi simţi puteri pe care nu le-aţi cunoscut mai înainte. Va apare şi va veni nu în chip simţit şi văzut, ci în mod nevăzut şi duhovnicesc, dar nu mai puţin în chip real.

Drept semn, slujeşte necurmată ardere a inimii, în timpul căreia mintea, stând în inimă, se topeşte în amintirea de Dumnezeu, se întăreşte petrecerea înlăuntru şi, ca urmare, se observă tot ce se petrece acolo şi cele ce sunt plăcute lui Dumnezeu se primesc, iar tot ce este păcătos şi toate faptele se conduc (după o precisă conştiinţă a lor) de voia lui Dumnezeu; se dă puterea să conduci întreg cursul vieţii şi cea dinlăuntru şi cea din afară, se dă stăpânirea asupra noastră înşine.

Omul, de obicei, este mai mult lucrat decât lucrător. Libertatea de a lucra el o primeşte când simte în inimă venirea Domnului. Atunci se împlineşte făgăduinţa: „dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr” (Ioan 8, 36).

122. S-ar putea să pară curios, că legătura cu Dumnezeu mai trebuie încă ajunsă, când ea este deja, sau se dă în taina botezului ori a pocăinţei, căci se spune: „câţi în Hristos v-aţi botezat; în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Gal. 3, 27) sau „voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3, 3). Ba chiar, după o simplă înţelegere, Dumnezeu este pretutindenea, nu e departe de fiecare din noi, până când îl vom găsi (Faptele Apostolilor 17, 27), şi e gata să se sălăşluiască în fiecare, care e gata să-L primească.

Numai simpla nepăsare, păcătoşenie, ne despart de El. Acum, când cel pocăit a lepădat totul şi s-a predat Domnului, ce-l împiedică pe Dumnezeu să se sălăşluiască în El?

Ca să înlăturăm asemenea nedumerire, trebuie să deosebim felurite forme de legătură cu Dumnezeu. Ea începe din ziua trezirii şi se manifestă, din partea omului, prin căutare, prin năzuinţă spre Dumnezeu, iar din partea lui Dumnezeu, prin bunăvoire, prin conlucrare, prin ocrotire: Dumnezeu se află încă în afară de om, şi omul este în afară de Dumnezeu; nu se întrepătrund, nu intră unul într-altul.

În taina botezului sau a pocăinţei, Domnul intră înlăuntrul omului cu darul Său şi-i dă să guste toată dulceaţa Dumnezeierii cu atâta îmbelşugare şi atât de simţit, cum le dă propriu-zis celor desăvârşiţi, dar mai târziu iarăşi ascunde această arătare a legăturii Lui, reînoind-o numai din când în când, şi chiar atunci, uşor, numai ca în răsfrângerea unei oglinzi, iar nu în original, lăsându-l pe om în necunoştinţă de Sine şi de petrecerea Sa într-însul, până la o anumită măsură de creştere, sau de educaţie, potrivit cu înţeleapta Lui călăuzire. Dar după acestea, Domnul arată în chip simţit, sălăşluirea Sa în duhul, cugetul omului, care atunci ajunge biserică ce se umple cu Dumnezeirea cea în trei ipostaze.

Astfel, sunt trei chipuri în legătură cu Dumnezeu; întâia este legătura cea de gând, care se întâmplă în perioada întoarcerii, iar celelalte două sunt lucrătoare;.dar una din ele este ascunsă, nevăzută pentru alţii şi neştiută nici de om însuşi, iar cealaltă este vădită atât pentru el însuşi cât şi pentru alţii.

56

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: