† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 12, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 16:17

III
FIINŢA VIEŢII CREŞTINE

112. Mulţi îşi îndreaptă atenţia spre educaţia creştină, dar nu o duc până la capăt sau trec cu vederea peste partea cea mai substanţială şi mai grea din viaţa creştină, oprindu-se la cele ce sunt mai uşoare, la cele ce se văd, la cele din afară.

Această educaţie neîndestulătoare sau neîndrumată cum trebuie, ia naştere la persoane care totuşi păzesc cu multă băgare de seamă toate rânduielile întemeiate de o viaţă cucernică, dar care dau prea puţină atenţie sau deloc, mişcărilor lăuntrice ale inimii şi adevăratei propăşiri a unei vieţi duhovniceşti lăuntrice. Ei sunt străini de păcatele moarte, dar nu urmăresc mişcările gândurilor din inimă.

De aceea, ei uneori mai judecă şi se mai laudă şi se mai trufesc si se mai supără dintr-un simţământ al dreptăţii lucrării lor, se mai lasă uneori duşi de o frumuseţe şi de mângâieri, uneori rănesc chiar cu cuvântul într-un avânt de nemulţumire, se lenevesc să se roage şi în rugăciune se lasă furaţi de gânduri deşarte şi de cele asemănătoare şi ei nu sunt nimic.

Aceste mişcări sunt de puţină însemnătate pentru ei. Au mers la biserică ori s-au rugat acasă, după rânduiala moştenită, şi-au îndeplinit treburile obişnuite şi rămân cu desăvârşire mulţumiţi şi liniştiţi. Dar cât despre ceea ce se petrece în acest timp în inimă, puţin le pasă; şi cu toate acestea, cele ce se petrec în inimă, ele pot făuri cele rele şi, prin aceasta să le răpească tot prelul din viaţa lor dreaptă şi pioasă.

Să luăm acum următorul stadiu: cineva ce îşi săvârşeşte lucrarea mântuirii în chip nedesăvârşit, ajunge să-şi dea seama de această lipsă, vede calea piezişă pe care merge şi lipsa de ceva temeinic în osteneala sa.

Acel cineva se întoarce în felul acesta de la cucernicia cea din afară spre cea dinlăuntru. Îi aduc aici sau citirea cărţilor ce tratează despre viaţa duhovnicească sau vorbirea cu cei ce cunosc în ce constă fiinţa vieţii creştine, sau nemulţumirea cu propriile sale osteneli, presimţirea că e lipsit de ceva şi parcă nu merg lucrurile aşa cum trebuie. În ciuda corectitudinii lui, el nu are liniştea lăuntrică; nu găseşte în el ceea ce este făgăduit adevăraţilor creştini – pacea şi bucuria întru Duhul Sfânt – (Rom.14,17).

Când va lua într-însul naştere această cugetare neliniştitoare, atunci convorbirea cu cunoscătorii sau cărţile îl lămuresc cam cum sunt lucrurile şi descoperă lipsa elementelor substanţiale în întocmirea vieţii lui, lipsa de atenţie pentru mişcările lăuntrice şi pentru conducerea de sine.

El înţelege că fiinţa vielii creştine stă în aceea că noi să ne aşezăm cu mintea în inimă în faţa lui Dumnezeu, întru Domnul Nostru Iisus Hristos şi prin darul Sfântului Duh, iar de acolo cârmuind toate mişcările lăuntrice şi toate lucrările cele din afară, să le potrivim pe toate şi pe cele mici şi pe cele mari, care se petrec în noi, spre slujba lui Dumnezeu, Celui în trei ipostasuri, jertfindu-ne Lui desăvârşit conştienţi şi liberi.

113: Dându-şi seama în ce constă fiinţa vieţii creştine şi neavând-o el în sine, mintea începe să lucreze ca să ajungă acolo, citeşte, cugetă, stă de vorbă. În acest timp adevărul, care spune că viaţa atârnă de unirea cu Dumnezeu, este înfăţişat şi dezbătut în felurite chipuri, dar tot mai rămâne departe de inimă, tot încă nu se simte; de aceea, nici roade nu aduce.

114. Râvnitorul se îndreaptă spre cele lăuntrice şi ce credeţi că găseşte aici? O neîncetată rătăcire a gândurilor, o neîntreruptă năvală din partea patimilor, o îngreuiere şi o răceală a inimii, o încăpăţânare şi nemişcare la ascultarea, dorinţa de a face toate după bunul plac; într-un cuvânt, găseşte înlăuntrul său iarăşi toate într-o stare foarte proastă.

Din nou se aprinde râvna şi ostenelile se îndreaptă de data aceaata spre viaţa sa proprie duhovnicească, spre gândurile şi stările inimii. În îndrumările care îl îndreaptă spre o viaţă lăuntrică duhovnicească, el va găsi că este nevoie să observe mişcările inimii – ca să nu scape acolo nimic din cele rele – că nu trebuie să-şi aducă aminte de Dumnezeu şi altele.

Se încep ostenelile şi silinţele în această direcţie. Dar gândurile nu pot fi stăpânite aşa cum nu poţi stăpâni văzduhul, care e în veşnică mişcare, nu poţi opri simţămintele şi mişcările rele, aşa cum nu poţi opri duhoarea cea rea ce iese dintr-un cadavru în descompunere, şi mintea nu poate sui spre aducerea aminte de Dumnezeu, aşa cum nu poate sui o pasăre udă şi îngheţată. În acest caz, ce este de făcut? Unii spun: rabdă şi osteneşte-te.

Se începe răbdarea şi osteneala, dar înlăuntru se petrec aceleaşi lucruri. Iese în cale în cele din urmă cineva din cei ce cunosc stadiul acesta şi el îl lămureşte; pricina pentru care tot lăuntrul tău este în neorânduială, e pentru că acolo se ascunde ceva ce-ţi descompune puterile, şi anume: pentru că mintea merge după bunul său plac, iar inima după hatârul ei; e nevoie să-ţi uneşti mintea cu inima; atunci rătăcirea gândurilor va înceta şi tu vei pune mâna pe cârma care conduce corabia sufletului, pe pârghia prin care vei începe să pui în mişcare întreaga-ţi lume lăuntrică. Dar cum o putem face?

Să ne deprindem să ne rugăm cu mintea în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!” şi această rugăciune când te vei învăţa să o faci cum trebuie, sau mai bine zis, când li se va altoi în inimă, te va conduce spre ţelul dorit; ea îţi va uni mintea cu inima, se va potoli rătăcirea gîndurilor şi-ţi va da puterea să-ţi dirijezi mişcările sufletului tău.

52/53

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: