† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 12, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 16:37

106. Aducerea aminte de Dumnezeu este altoită în sufletul nostru de Însuşi Dumnezeu. Dar, pentru ca să ajungă la aceasta, sufletul trebuie să se străduiască şi să se ostenească. Nevoieşte-te silindu-te cu toată puterea în neîncetata aducere aminte de Dumnezeu. şi Dumnezeu, văzând cu câtă osârdie doreşti acest lucru, îţi va da ţie aducere aminte de El.

107. În toată vremea, de la deşteptare şi până la culcare, umblă în aducerea aminte de Dumnezeu, Cel care în tot locul este de faţă, crescând în tine gândul că Domnul vede şi numără toate mişcările cugetelor şi inimii tale. Pentru aceasta roagă-te neîncetat cu rugăciunea lui Iisus şi, din timp în timp, apropiindu-te de icoane, fă câteva închinăciuni potrivit cu cerinţa şi mişcarea inimii tale, aşa încât toată curgerea zilei să fie din răstimp în răstimp întreruptă prin mai multe închinări şi să treacă într-o neîncetată cugetare de Dumnezeu şi în săvârşirea rugăciunii lui Iisus, oricare ar fi felul de îndeletnicire al tău.

108. Toată problema stă în faptul ca să ne deprindem ca să ţinem pururea luarea aminte asupra Domnului, Care este pretutindenea, vede toate, doreşte ca toţi să se mântuiască şi e gata să ne ajute în această lucrare.

Această deprindere nu ne face să ne întristăm. Tristeţea lăuntrică sau cea din afară nelinişteşte, pe câtă vreme deprinderea îi procură sufletului o mulţumire deplină, care, hrănind sufletul nu-şi va îngădui nici un simţământ de sărăcie şi de neîmplinire, aruncându-se pe sine însuşi şi toate ale sale în mâinile Domnului, şi dând naştere unei simţiri care ne descoperă neîncetata Lui ocrotire şi ajutorul Lui.

109. Rugăciunea nu se săvârşeşte numai când stai la rugăciune. Ci, dacă îţi mintea şi inima îndreptate spre Dumnezeu şi încordate, te afli tot în rugăciune, în orice situaţie vei fi. Pravila rugăciunii se face când îi vine timpul, dar cealaltă stare de rugăciune îşi are drumurile ei. Calea ce duce spre dânsa este deprinderea de a ne aminti întotdeauna de Dumnezeu şi de ceasul cel din urmă, dimpreună cu judecata care îi urmează. Iată, orânduieşte-ţi în acest chip cele lăuntrice şi totul va merge bine. Asta va fi lucrarea de a închina înlăuntru orice pas lui Dumnezeu. Iar paşii trebuiesc îndreptaţi potrivit poruncilor. Iar poruncile le ştiţi. Iată totul!

Orice întâmplare o putem conduce spre poruncile Domnului şi să închinăm lui Dumnezeu, înlăuntrul nostru, lucrarea noastră ce se face pentru El. În acest chip întreaga noastră viaţă va fi închinată lui Dumnezeu. şi ce se mai cere? Nimic! Vedeţi cât e de simplu. Râvna pentru mântuire o aveţi. Când râvna este, ea se dovedeşte printr-o fierbinte grijă de mântuire.

Trebuie să fugim pe toate căile de răceală. Răceala se întâmplă în felul următor: începe prin uitare. Se uită binefacerile lui Dumnezeu şi Însuşi Dumnezeu şi mântuirea întru El, primejdia de a fi fără Dumnezeu, iar amintirea morţii pleacă de la noi – într-un cuvânt se închide tot câmpul duhovnicesc.

Acest lucru vine şi de la vrăjmaşul şi de la risipirea gândurilor, prin lucruri, prin griji, prin desele întâlniri cu oamenii. Când toate acestea se uită, inima se răceşte şi simţirea pentru cele duhovniceşti se întretaie, şi iată cum vine nesimţirea. Iar când se întâmplă acest lucru, odată cu el se produce şi mişcarea nepăsării şi neîngrijirii.

Ca urmare, îndeletnicirile cele duhovniceşti se amână pe un anumit timp şi apoi sunt părăsite cu totul. Şi astfel, începe din nou viaţa omului vechi, nepăsătoare şi indiferentă, care uită de Dumnezeu şi care trăieşte pentru propriile sale plăceri. Şi chiar dacă în toate acestea nu va fi nimic păcătos, dar nici pe cele duhovniceşti nu le cauţi, e o viaţă deşartă.

Dacă nu vrei să cazi în această prăpastie, atunci fereşte-te de primul pas, de uitare. De aceea, umblă întotdeauna în aducerea aminte de Dumnezeu, adică despre Dumnezeu şi despre lucrurile lui Dumnezeu. Această amintire va întreţine simţirea pentru El, iar din una şi din alta, se va încălzi mereu râvna. şi aceasta este viaţa.

110. În ce priveşte rugăciunea minţii fiţi cu băgare de seamă, ca în timpul necontenitei aduceri aminte de Dumnezeu, să nu uitaţi să aprindeţi şi frica de Dumnezeu plină de evlavie şi de dorinţa de a cădea în pulberea pămîntului înaintea feţei lui Dumnezeu, Care este un Tată milostiv, dar şi un Judecător neînfricoşat.

Deasa aducere aminte de Dumnezeu, neîntovărăşită de evlavie, toceşte şi ea simţământul fricii de Dumnezeu şi, prin aceasta, îl lipseşte de acea lucrare mântuitoare pe care o are în sfera de acţiuni duhovniceşti şi pe care, fără ea, nimic nu poate produce.

111. Întrebaţi de rugăciune. Găsesc la Sfinţii Părinţi că, atunci când te rogi, trebuie să izgoneşti toate închipuirile din minte. Eu tocmai aşa mă silesc să fac, străduindu-mă să mă păstrez în încredinţarea că Dumnezeu este oriunde, este şi aici unde e gândul meu şi simţământul meu. Ca să scap cu totul de chinuri nu izbutesc, dar ele se evaporează din ce în ce mai mult. Cred că este un termen, când ele vor dispare cu desăvîrşire.

51

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: