Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 15, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 19:58

93. De aici urmează că toate mijloacele de aprindere şi de păstrare a duhului de râvnă se pot prescurta aşa: îndată după ce ne deşteptăm să intrăm în noi înşine şi să stăm la locul nostru din inimă, să trecem prin toată viaţa noastră duhovnicească lucrătoare şi, oprindu-ne asupra unui subiect oarecare, să nu ieşim de acolo. Sau încă mai scurt: adună-te şi săvârşeşte în inimă învăţătura tainică.

94. Atunci când inima voastră va arde din căldura lui Dumnezeu, din această clipă se va începe propriu-zis şi prefacerea voastră lăuntrică. Acest mic foc va mistui şi va topi totul în voi; cu alte cuvinte, va începe să dea din duh tuturor până ce le va spiritualiza cu desăvîrşire. Până nu va veni focul acesta mic, spiritualitatea nu se va săvârşi, oricât v-aţi sforţa în cele duhovniceşti. Prin urmare, toată greutatea este acum ca să dobândiţi focul şi să binevoiţi a vă îndrepta în această direcţie munca voastră.

Dar un lucru să ştiţi că focul nu se va arăta atâta vreme cât patimile mai au putere, chiar dacă tu nu ţi le îngădui. Patimile sunt tot una cu umezeala din lume. Ca să aprinzi trebuiesc aduse din altă parte câteva lemne uscate. Iar, când vor începe să ardă, vor scoate cu încetul umezeala şi, pe măsură ce se vor usca, vor aprinde lemnele cele verzi. Astfel focul, gonind treptat umezeala şi răspândindu-se, va cuprinde şi toate lemnele puse deasupra.

Lemnele întruchipează toate puterile sufletului şi toate funcţiunile trupului nostru. Atâta timp cât omul nu ia aminte la sine sunt pătrunse de umezeală, de patimi; atâta timp cât patimile sunt alungate, se împotrivesc cu încăpăţânare focului duhovnicesc… Ele răzbesc şi în suflet şi în corp şi, în acest chip, îşi întind stăpânirea asupra întregului om. Cum însă ele sunt în legătură cu demonii, aceştia din urmă pun stăpînire pe om prin patimi, care totuşi îşi închipuie că este propriul său stăpân.

Din aceste legături este smuls mai întâi duhul sau cugetul tău pe care îl dezrădăcinează din ele darul lui Dumnezeu; el rupe orice legătură cu patimile şi, căindu-se de trecutul său, îşi pune în gând tare, ca de aici înainte să placă unicului Dumnezeu şi numai pentru El singur să trăiască, umblând în poruncile Lui. Stăruind în această hotărâre, duhul sau cugetul, cu ajutorul darului lui Dumnezeu alungă mai târziu patimile din suflet şi din trup şi-şi spiritualizează toate cele ce sunt într-însul. Iată că şi acum în voi duhul s-a smuls din legăturile care îl ţineau. Prin conştiinţă şi voia liberă, voi staţi de partea lui Dumnezeu. Aveţi dorirea să fiţi numai ai lui Dumnezeu şi numai Lui să-I placeţi?

Acesta este punctul de reazim pentru lucrarea voastră cugetătoare în duh. Dar atunci când duhul sau cugetul este pus din nou în drepturile lui, sufletul şi trupul mai rămân încă sub acţiunea patimilor şi îndură asupriri din partea lor. De acum nu va rămâne decât să vă înarmaţi împotriva patimilor şi să le biruiţi, să le izgoniţi din suflet şi din trup. Lupta cu patimile este de neînlăturat. Ele nu dau de bunăvoie nimic din cele stăpânite în chip neîndreptăţit.

Aducerea aminte de Dumnezeu este viaţa cugetului sau a duhului. Ea aprinde însăşi râvna de a fi plăcut lui Dumnezeu, iar pe hotărârea voastră de a fi ai lui Dumnezeu o face de nezdruncinat. Acestea întăresc din nou punctul de reazim pentru o viaţă trăită în duh, trăită în chip cugetător, precum şi temeiul luptelor noastre strategice împotriva patimilor.

47

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: