† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 16, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:08

70. Pe măsură ce vei deprinde să te rogi cum trebuie, cu rugăciunile străbune, în tine vor începe să se trezească şi întoarcerile şi chemările tale proprii către Dumnezeu în timpul rugăciunii. Să au treci niciodată cu vederea aceste ţâşniri către Domnul ce se ivesc în sufletul tău, ci ori de câte ori se vor ivi, opreşte-te şi roagă-te cu această rugăciune a ta. Să nu crezi, că rugându-te astfel faci un lucru spre paguba rugăciunii – nu; tocmai aşa te rogi cum se cuvine şi această rugăciune mai lesne ajunge la Dumnezeu.

Tocmai de aceea, s-a şi hotărât o pravilă ce este dată de toţi: fie în biserică, fie acasă, sufletul tău de va voi să se roage prin cuvinte proprii, iar nu prin vorbe străine – dă-i libertatea să se roage, chiar de se va ruga singur în tot timpul slujbei, iar acasă va rămânea în urmă cu pravila rugăciunilor şi nu se va izbuti să şi-o facă.

Atât primul cât şi al doilea chip din acest fel de rugăciune – fie că se face după cărţile de rugăciune cu luare-aminte şi cu gânduri şi simţăminte evlavioase corespunzătoare, fie că se face fâră ele, adică prin cuvinte proprii – sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui nu-I sunt plăcute rugăciunile numai atunci, când cineva le citeşte acasă fără atenţie sau când cineva stă în biserică la slujbă fără luare aminte; limba le citeşte sau urechea le aude, iar gândurile rătăcesc cine ştie unde. În aşa ceva nu se află nici un fel de rugăciune.

Dar rugăciunea necitită, ci rostită prin cuvinte proprii e mai aproape de firea rugăciunii în sine şi dă multe roade: De aceea, se dă sfatul să nu aştepţi întotdeauna până când ţi se va deştepta dorinţa să te rogi singur, ci forţează-te să te rogi astfel de silă şi nu numai în timpul slujbei bisericeşti şi în timpul rugăciunilor citite tare acasă, ci chiar în toată vremea.

Pentru ca să te deprinzi cu această osteneală de a te sili pe tine însuţi la rugăciune, rugătorii cei încercaţi au ales o rugăciune către Domnul şi Mântuitorul Nostru Iisus Hristos şi au statornicit ei anumite reguli după care trebuieşte făcută, pentru că din ajutorul ei să creşti în tine rugăciunea ta proprie. Acest lucru e simplu.

Stai cu mintea în inimă înaintea Domnului şi te rogi Lui: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”! Aceasta trebuie s-o facă acasă înainte de rugăciunile cu glas tare, în intervalele dintre rugăciunile grăite şi la sfârşitul lor, atât în biserică, cât şi toată ziua, pentru ca toate clipele zilei să fie umplute de rugăciune.

Aceast rugăciune mântuitoare este de obicei, la început ostenitoare, lucrătoare. Dar dacă nu se va lenevi cineva în săvârşirea ei, ea va deveni chiar de sine mişcătoare, se va face singură, întocmai cum un pârâiaş care murmură în inimă, Face să te osteneşti, ca s-o dobândeşti.

Ostenitorii care au propăşit în rugăciune, ne arată că nu e nevoie de o prea mare osteneală pentru ca să ajungi aici, nici de o prea trainică încordare în rugăciune, ci este trebuinţă ca, înainte sau după pravilă de rugăciune, de dimineaţă sau de seară, ba chiar şi ziua, să fixezi câtva timp pentru săvâşirea acestei unice rugăciuni şi fă-o astfel: aşază-te, sau mai bine stai, cum se cuvine să stai la rugăciune, concentrează-te cu luare aminte în inimă, înaintea Domnului, suind la încredinţarea că El este aici şi ia seama la tine şi cheamă-L: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, şi fă închinăciuni, până la brâu sau până la pământ.

Fă aşa un sfert de ceas, mai mult sau mai puţin, după cum îţi vine mai bine. Cu cât te vei trudi cu mai multă osârdie, cu atât mai repede această rugăciune ţi se va altoi în inimă. E mai bine să te apuci de treabă cu mai multă râvnă şi să nu cedezi până nu vei ajunge la cele dorite, sau până când această rugăciune va începe să se mişte singură în inimă; după aceasta, trebuie numai să păstrezi ce ai dobândit. Căldura inimii sau aprinderea duhului, de care a fost vorba mai înainte, vin pe această cale.

Cu cât mai mult se înfige în inimă rugăciunea lui Iisus, cu atât mai tare, se încălzeşte inima, şi cu atât rugăciunea ajunge mai de sine mişcătoare, aşa că focul vieţii duhovniceşti se înflăcărează în inimă şi arderea ei ajunge neîncetată pe măsură ce rugăciunea lui Iisus va cuprinde întreaga inimă şi va ajunge necurmat mişcătoare.

Din această pricină, cei ce s-au învrednicit de naşterea unei vieţi desăvârşite, lăuntrice, se roagă aproape întotdeauna cu această rugăciune, printr-însa hotărând şi pravila lor de rugăciune.

37

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: