† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 16, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:43

66. Mai tîrziu, când vei băga de seamă că şi încă cineva începe să se ocupe şi să se adânceasccă în rugăciune, puteţi să-i propuneţi să facă rugăciunea lui Iisus neîncetat şi, odată cu aceasta, să păzească pomenirea de Dumnezeu cu frică şi cu evlavie. Rugăciunea e lucrul cel de căpetenie. Iar ceea ce mai întâi se caută în rugăciune e primirea acelui mic foc, care i s-a dat lui Maxim Causocalivitul.

Acest mic foc nu se atrage prin nici un fel de meşteşug, ci se dă liber de darul lui Dumnezeu. Lucrul pentru care se cere osteneli în rugăciune, aşa cum scrie Sfântul Macarie: Vrei să dobândeşti rugăciunea, spune el, osteneşte-te în rugăciune. Dumnezeu văzând cu câtă osârdie cauţi rugăciunea îţi va da ţie rugăciunea (Cuv.1, cap.13).

67. În practicile obişnuite de practica evlavioasă cele spuse cu privire la deprinderea rugăciunii lui Iisus sunt îndreptăţite în chip vădit. Într-însa se află puţine cuvinte, dar ele înlocuiesc totul. Este recunoscut din vechime, că deprinzându-te să te rogi cu această rugăciune, poţi să înlocuieşti printr-însa toate rugăciunile orale. Şi este oare cineva dintre cei care râvnesc mântuirea, care să nu cunoască această lucrare?

După descrierile Sfinţilor Părinţi, mare este puterea acestei rugăciuni; şi toate acestea vedem din practică cum că nu toţi au deprins-o, nu toţi sunt părtaşi la această putere, nu toţi gustă roadele ei. Pentru ce se întâmplă una ca aceasta? Pentru că ei vor să ia prin propriile puteri în stăpânirea lor ceea ce aparţine darului lui Dumnezeu şi ceea ce este o lucrare a harului lui Dumnezeu.

Ca să începem să repetăm această rugăciune dimineaţa, seara, când mergem, sau când ne-am aşezat, când stăm culcaţi, în timpul lucrului sau în timpul liber, – asta este treaba noastră; pentru aceasta nu se cere un ajutor deosebit de la Dumnezeu. Ostenindu-ne mereu în aceeaşi direcţie, putem ajunge singuri până acolo încât limba va repeta mereu această rugăciune, chiar fără conştiinţa noastră.

După aceasta poate urma o oarecare împăcare a gândurilor şi chiar, în felul ei, o căldură a inimii, dar toate acestea pot fi, cum spune în Filocalie Nichifor Monahul, doar lucrarea şi roada silinţelor noastre. A ne opri la aceasta este tot una cu a ne mulţumi cu dibăcia papagalului să rostim cuvinte anumite, fie chiar de felul cum sunt: „Doamne miluieşte”.

Roada, care se va agonisi aici, va fi una cu aceasta; tu vei socoti că ai ceea ce deloc nu ai. Aşa se întâmplă celor ce în timpul deprinderii cu această rugăciune şi aceasta întrucât ea atârnă de noi, nu ajung să-şi poată da seama în ce anume constă fiinţa ei. şi nedându-şi seama de aceasta, ei se mulţumesc cu micile începuturi, arătate mai sus, ce provin din fireasca ei lucrare şi, în acest chip curmă căutarea ei.

Cela ce însă va descoperi această conştiinţă, acela nu-şi va mai întrerupe căutarea; ci dimpotrivă, văzând că oricât s-ar strădui el să lucreze după îndrumările bătrânilor, tot nu se dau pe faţă roadele aşteptate, îşi taie orice aşteptare de roade de la propria lui stăruinţ şi-şi pune toată nădejdea în Dumnezeu. Când se va petrece aşa ceva în sufletul celui ce se roagă, abia atunci se va da putinţă darului că să lucreze; darul vine el în clipa pe care numai el o ştie şi el îţi altoieşte rugăciunea aceasta în inimă.

Atunci, după cum spun stareţii, în ce priveşte ordinea din afară va rămâne aceeaşi, dar nu va rămâne acelaşi lucru în ce priveşte puterea lăuntrică. Ceea ce s-a spus despre această rugăciune, se potriveşte cu orice lucrare ce priveşte viaţa duhovnicească. Luaţi de pildă, pe cineva mânios şi presupuneţi că a ajuns la râvna de a-şi stinge mânia şi a-şi dobândi blândeţea. În cărţile ascetice se găsesc toate îndrumările de trebuinţă, care ne arată cum să ne călăuzim să ajungem la aceasta. El îşi însuşeşte toate acestea şi începe să lucreze potrivit îndrumărilor citite. Dar până unde va ajunge el cu propriile sale puteri?

Nu mai departe decât până la tăcerea gurii în vremea supărării, cu o oarecare îmblânzire a supărării însăşi; dar pentru ca să stingă cu totul mânia şi să introducă în inimă blândeţea, până aici însă el nu va ajunge niciodată. Una ca aceasta nu se întâmplă decât abia atunci, când vine darul şi altoieşte el blândeţea în inimă.

Tot aşa se întâmplă şi în toate celelalte nevoinţe. Orice rod de viaţă duhovnicească ai căuta, de căutat, tu să-l cauţi cu toată stăruinţa ta, dar să nu aştepţi rodul din chiar căutarea aceasta şi din silinţele tale, ci descoperă-ţi tristeţea ta înaintea Domnului, fără să socoteşti ceva de partea ta, şi atunci El va face (Ps. 36, 5).

Tu roagă-te: „Doamne, eu am dorirea, doresc, caut, dar Tu dă-mi viaţă întru dreptatea Ta”. Însuşi Domnul a hotărât aşa: „Fără de mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Şi această lege se îndeplineşte în viaţa duhovnicească cu precizie, fără să se abată măcar un fir de păr de la ceea ce s-a hotărât. Când unii întreabă: ce trebuie să fac spre a dobândi cutare sau cutare virtute? Se poate răspunde tuturor: întoarce-te spre Domnul şi El ţi-o va da; nu este alt mijloc de a primi cele căutate.

34

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: