† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 29, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:47

2. Cine nu are rugăciunea lăuntrică, rugăciunea minţii, acela nu are nici un fel de rugăciune, fiindcă numai rugăciunea lăuntricăeste adevărată rugăciune, bine plăcută şi bine primită de Dumnezeu. Ea trebuie să ajungă să fie sufletul cuvintelor ce se rostesc în închinarea cea din cămara noastră sau la biserică; aşa că, atâta vreme cât ea nu se află în aceste cuvinte, închinările cele din afară au o înfăţişare de rugăciune, dar nu sunt însăşi rugăciunea.

Deoarece rugăciunea, ce este oare? Rugăciunea este suirea minţii şi a inimii la Dumnezeu, spre proslăvirea şi mulţumita lui Dumnezeu, precum este şi cererea bunurilor sufleteşti şi trupeşti ce ne sunt de trebuinţă. Esenţa rugăciunii este, prin urmare, această suire, care începe din adâncul inimii, şi merge cu mintea până la Dumnezeu. Dacă mintea stă trează în inimă, înaintea feţei lui Dumnezeu şi, umplându-se de evlavia cuvenită, începe să-şi reverse inima în faţa Lui. Iată că s-a şi săvârşit rugăciunea minţii! şi aşa, orice rugăciune trebuie să fie. Rugile din afară ce se desfăşoară prin cuvinte, cele ce se citesc acasă sau la biserică, îi dau numai vorba sau forma; pe câtă vreme duhul sau fiinţa rugăciunii este purtată de fiecare în sinea lui însăşi, în mintea şi în inima lui.

Toată rânduiala noastră de rugăciuni bisericeşti, toate rugăciunile orânduite spre întrebuinţare în casa omului, au însuşirea de a întoarce mintea către Dumnezeu. Cel care le săvârşeşte, chiar dacă nu este atât de atent, nu poate să nu se întoarcă cu gândul la Dumnezeu, afară doar de nu este cu totul nebăgător de seamă la lucrarea ce o săvârşeşte.

3. Nimeni nu poate ocoli rugăciunea minţii. Noi nu putem să nu ne înălţăm cu rugăciunea la Dumnezeu, fiindcă aceasta o cere firea noastră gânditoare. Iar noi nu ne putem ridica la Dumnezeu altfel decât prin lucrarea minţii; fiindcă Dumnezeu este o fiinţă cugetătoare.

Este într-adevăr, o rugăciune a minţii care se face prin cuvinte sau din afară – în casă sau în biserică – şi este o rugăciune a minţii în ea însăşi fără nici o formă sau de stare trupească dar oricum ar fi amândouă, fiinţa rugăciunii este una şi aceeaşi. Atât în forma cea dintâi cât şi în cea de a doua, ea este aşezată cu poruncă şi pentru mireni.

Mântuitorul a poruncit să intrăm în cămara noastră şi să ne rugăm acolo lui Dumnezeu Tatăl, în taină. Această căămară, după cum o tâlcuieşte Sf. Dimitrie al Rostovului, înseamnă inima. Drept urmare, cuvântul Domnului ne dă poruncă să ne rugăm în taină, cu mintea, lui Dumnezeu. Această poruncă se întinde asupra tuturor creştinilor.

Iată ce porunceşte şi Apostolul Pavel, când spune: „săvârşiţi în tot timpul, în duhul, toată felurimea de rugăciuni şi de cereri” (Efes. 6,18). El ne dă poruncă să facem rugăciunea minţii – rugăciunea duhovnicească- şi porunceşte aceasta tuturor creştinilor să se roage neîncetat (I Tes. 5,17) Iar ca să te rogi neîncetat, nu poţi altfel decât cu rugăciunea minţii în inimă…

Când ne sculăm dimineaţa, să ne întemeiem încă mai puternic în inima noastră faţă cu Dumnezeu prin rugăciunea dimineţii şi după aceea să ne vedem de lucrul nostru – care de Dumnezeu ni s-a hotărât – dar fără să rupem firul simţirii şi luării aminte ce ne leagă de El.

12

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: