† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 29, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 16:04

CÂTEVA CUVINTE ALE ALCĂTUITORULUI ACESTEI CULEGERI

„Ce este rugăciunea? În ce anume stă fiinţa ei cea adevărată? Cum o putem învăţa? De ce fel de simţire e încercat duhul creştinului care se roagă cu smerenie?

Întrebări de felul acestora ar trebui să fie îndeletnicirea neîntreruptă pentru mintea şi inima omului credincios, fiindcă în vremea rugăciunii omul stă de vorbă cu Dumnezeu, intră într-o legătură harică cu El, şi trăieşte întru Domnul. Atât Sfinţii Părinţi, cât şi dascălii Bisericii, ne răspund la toate aceste întrebări prin cuvinte întemeiate pe o luminare a harului; pe aceasta ei au dobândit-o ca pe un rod al rugăciunii, la care pot ajunge, deopotrivă, atât omul simplu, cât şi cel înţelept” (Ep. Nicom.).

„Creştinul nu trebuie să uite vreodată, că îi este de trebuinţă să se unească în întreaga lui fiinţă, cu Domnul şi Mântuitorul Hristos. Noi trebuie, într-adevăr, să-I facem loc, pentru ca El să se sălăşluiască în mintea şi inima noastră, iar pentru o astfel de unire cu Domnul, cel mai bun şi mai plin de nădejde mijloc, după împărtăşirea cea cu Trupul şi cu Sângele Lui, este Rugăciunea lui Iisus făcută cu mintea.

Dar oare Rugăciunea lui Iisus este poruncită şi mirenilor? Fără îndoială; este de nelipsit, pentru că, după cum s-a spus mai sus, tot creştinul trebuie să se unească în inima lui cu Domnul, iar către această unire, Rugăciunea lui Iisus este mijlocul cel mai desăvârşit” (Ep. Iustin).

Iar călugărul, din chiar clipa, în care este tuns în monahism, odată cu înmânarea metaniilor, – care se numesc şi sabie duhovnicească -, primeşte, ca pe o moştenire, Rugăciunea lui Iisus, pe care e dator să o săvârşească necurmat, ziua şi noaptea.

Din clipa în care am păşit în mănăstire, am fost prins de o râvnă pentru această moştenire călugărească, şi am avut povaţă în lucrarea ei de la stareţul meu A., care-mi dezlega toate nedesluşirile întâlnite în săvârşirea rugăciunii. Dar, după moartea stareţului, pentru a-mi lămuri aceste nedumeriri, m-am aflat nevoit să cercetez scrierile Părinţilor celor prea plini de dumnezeiască înţelepciune. Din acestea culegând eu cele mai de miez învăţături în legătură cu Rugăciunea lui Iisus, le-am trecut în scris pe toate într-un caiet şi, în acest chip cu timpul, mi-am aflat alcătuită cu timpul o culegere despre rugăciune.

Cuprinsul culegerii a crescut an de an, şi de aceia nu este aşezat într-o orânduire prea riguroasă, nici potrivit desfăşurării subiectelor; culegerea nu mi-a slujit până acum doar mie, ca un îndreptar.

Acum însă mi-a venit gândul să-mi tipăresc culegerea sau dreptarul rugăciunii, în nădejdea că, va fi poate, de ajutor vreunuia dintre aceia care îşi caută povăţuitor pentru desăvârşirea vieţii celei dinlăuntru, duhovniceşti; de asemeni, că sfaturile înţelepte, ale Sfinţilor Părinţi ca şi ale nevoitorilor din vremea noastră, pe care le-am strâns în această culegere, îi vor înlesni în bunele lor năzuinţe.

În această culegere se întâlnesc lucruri care se repetă; aceasta s-a întâmplat din dorinţa mea adâncă de a întipări cât mai puternic în minte ceea ce este scris. Tot ce mi s-a predat dintr-o încredinţare pornită din inimă, trebuie să afle la noi cea mai vie luare aminte. De asemenea lucrare cu atât mai mult avem nevoie, cu cât pretutindeni ni se descoperă sărăcia ce mai cumplită în sârguinţele de pe tărâmul vieţii duhovniceşti.

Astfel, scopul tipăririi culegerii noastre este să lămurim, prin felurite mijloace şi prin numeroase repetări, tocmai metoda de propăşire în Rugăciunea lui Iisus, să arătăm cât de mare trebuinţă este de această rugăciune în lucrarea duhovnicească, de slujire a lui Dumnezeu.

Într-un cuvânt să amintim atât monahilor, cât şi tuturor celorlalţi râvnitori despre însemnătatea mântuirii sufletului, despre învăţătura cea veche a Părinţilor în lucrarea minţii, şi despre lupta cu patimile, şi aceasta cu atât mai mult cu cât astăzi, după cuvintele Ep. Ignatie, „oamenii au de cele mai multe ori, o părere foarte nelămurită şi neîntemeiată despre Rugăciunea lui Iisus. şi unii, ce se cred cu darul înţelegerii duhovniceşti, fiind socotiţi astfel şi de mulţi dintre prietenii lor, se tem totuşi de această rugăciune ca de o boală molipsitoare, vorbind de „înşelarea” cea care ar călători ca o nedespărţită tovarăşe cu toţi cei ce se îndeletnicesc cu Rugăciunea lui Iisus.

În chipul acesta, ei înşişi se abat de la ea, ba îi mai învaţă şi pe alţii să fugă de această lucrare mântuitoare”. Mai departe Ep. Ignatie adaogă: „Născocitorul unei astfel de învăţături, după părerea mea nu este decât diavolul, care urăşte numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca Unul, care sfărâmă puterea lui întreagă; el se cutremură într-adevăr de acest Nume atotputernic, şi de aceea îl cleveteşte faţă de creştinii cei mulţi, pentru ca ei să lepede urma de foc, înspăimântătoare pentru cel vrăjmaş, şi mântuitoare pentru cei ce cred în Adevăr.

De acest lucru a fost îndemnat cel ce a alcătuit cartea de faţă, să adune toate învăţăturile de trebuinţă, pentru lămurirea acestei lucrări duhovniceşti, precum şi a tuturor acelor nedumeriri, care-i întâmpină pe cei ce călătoresc pe calea aceasta. Cât despre cugetător, care nici măcar să cugete nu cutează, că el s-ar putea numi pe sine un om „care săvârşeşte rugăciunea minţii”, şi-a luat totuși îndrăzneala să scoată din comorile Sfinţilor Părinţi sfaturile lor pline de înţelepciune dumnezeiască despre neîncetata rugăciune, sfaturile ce sunt de trebuinţă, precum e aerul pentru a noastră răsuflare, nouă tuturor ce avem râvnă deplină pentru mântuire.

În culegerea de faţă, privitoare la lucrarea minţii în rugăciune, au intrat aproape patru sute de cuvinte luate de la Sf. Părinţi, şi de la nevoitori din zilele noastre şi, în afară de aceasta, învăţături întregi luate de la cugetători prea încercaţi în lucrarea rugăciunii, cum sunt: Sfinţitul Dimitrie al Rostovului, Arhimandritul Paisie Velicicovschi, Stareţul schimonah Vasilie, precum şi de la alţi lucrători ai Sfintei Rugăciuni a lui Iisus.

La sfârşitul acestei cărţi este pusă sub luare-aminte a cititorului, o înşirare de titluri sub care am aflat cuvintele Părinţilor cuprinse aici, cu arătarea autorilor şi a cărţilor de unde au fost împrumutate aceste cuvinte, şi cu trimiteri la paginile culegerii de faţă.

Valaam, 27 iulie 1936

Igumenul Hariton

2

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: