† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 8, 2010

† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 03:20

CALEA ASCEŢILOR

Cuvânt înainte (al autorului)

Fritjof  Tito  Colliander

  • Această scriere se întemeiază pe scrierile Sfinţilor Părinţi şi constă în mare parte în extrase directe sau prelucrate personal din acestea. Restul sunt adaptări, lămuriri necesare şi rezumări.

I.

maica-domnului-cu-pruncul-de-la-kiev

Maica Domnului cu Pruncul de la Kiev

De vrei să-ţi mântuieşti sufletul şi să capeţi viaţa veşnică scoală-te din lâncezeală, fă-ţi semnul crucii pe faţa ta şi zi: ,,În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”

Credinţa nu o vei afla meditând ci făptuind. Nu cuvintele şi speculaţiile ne învaţă ce este Dumnezeu, ci trăirea. Ca să intre aer curat înăuntru trebuie să deschizi fereastra; ca să te bronzezi trebuie să ieşi la soare. La fel este şi cu credinţa; nicicum nu ne vom atinge scopul stând în comoditatea noastră şi aşteptând, spun Sfinţii Părinţi. Să luăm aminte pilda fiului risipitor. El s-a sculat şi s-a dus (Luca, XV).

Poţi fi oricât de decăzut şi înlănţuit în lanţuri lumeşti; niciodată nu e prea târziu. Nu degeaba este scris că Avraam era de şaptezeci şi cinci de ani când a plecat şi că lucrătorul din ceasul al unsprezecelea primeşte aceeaşi plată ca şi cel din ceasul întâi.

Nici prea devreme nu poate fi. Nu-i niciodată prea devreme să stingi codrul în flăcări; sau vrei să-ţi vezi sufletul pârjolit pe jăratec?

Încă de la botez ai primit sarcina de a purta războiul nevăzut contra vrăjmaşilor sufletului; aşa că du-o la îndeplinire pe dată. Destul ai zăbovit până acum; decăzut în nesimţite şi lene ai pierdut o mulţime de timp preţios. De aceea trebuie să simţi ceea ce s-a petrecut până acum; ai lăsat să se terfelească ţi să se întineze curăţenia primită la botez.

Trezeşte-te deci; dar acum, fără de zăbavă. Nu mai amâna ,,pe deseară” sau ,,mâine” sau ,,mai târziu,după ce termin ceea ce am de făcut”. Amânarea poate fi pierzătoare.Nu, ci chiar în clipa în care ai luat hotărârea, să arăţi în faptă că te-ai dezbrăcat de vechiul om şi ai început o nouă viaţă, cu un nou ţel şi un nou trai. Scoală-te fără frică şi zi: Doamne, fă să încep acum. Ajută-mă! Căci ceea ce îţi trebuie cel mai mult este ajutorul lui Dumnezeu.Ţine-te tare în hotărâre şi nu privi înapoi. Ai văzut ce s-a întâmplat cu soţia lui Lot care s-a făcut stâlp de sare când a privit înapoi (Facerea, XIX, 26).

Te-ai lepădat de omul cel vechi, lasă straiele deoparte.Ai auzit precum Avraam glasul Domnului: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu (Facerea XII, 1).

Către acea ţară să ai toată luarea-aminte de aici înainte.

II.

Sfinţii Părinţi zic într-un glas: primul lucru de avut în vedere este acela că niciodată şi nicidecum să nu te bizui pe tine. Lupta la care te încingi este foarte anevoioasă şi puterile tale omeneşti sunt prea slabe pentru a întâmpina această înfruntare. De te vei bizui pe ele, istovit vei cădea la pământ şi fără vlaga de a mai continua lupta.

Numai Dumnezeu îţi poate dărui izbânda dorită.A nu se bizui pe sine însuşi este pentru cei mai mulţi un obstacol greu de trecut chiar de la început. El trebuie depăşit, căci altminteri noi nu avem nici o nădejde de mers mai departe. Căci cum poate cineva să primească vreun sfat şi vreun ajutor când se crede atotştiutor şi atotputernic şi nu-i sunt de trebuinţă îndrumări şi poveţe?

Prin acest zid de îngâmfare nu pătrunde nici o rază de lumină. Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor! strigă proorocul Isaia (V, 21), iar Apostolul Pavel întăreşte: Nu vă socotiţi înşivă înţelepţi (Romani XlI,16). Împărăţia cerurilor s-a arătat pruncilor, dar s-a ascuns celor ce se cred înţelepţi şi pricepuţi (Matei XI,25).

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 02:50

De aceea să ne îngrijim de golirea nemăsuratei încrederi în sine pe care o avem în noi. Adesea ea este aşa de înrădăcinată în noi, încât nici nu băgăm în seamă cum ne stăpâneşte inima în voie. Şi totuşi, chiar egoismul, iubirea şi preocuparea de sine sunt cauzele greutăţilor noastre, neplăcerilor, suferinţelor, nereuşitelor şi patimilor sufleteşti şi trupeşti.Cercetează-te deci cu grijă şi vezi cât de legat eşti de pofta ta de a-ţi face pe plac.

Slobozenia îţi este îngrădită de lanţurile iubirii de sine, şi aşa peregrinezi ca un rob legat din zori şi până-n seară. ,,Acum poftesc să beau”, ,,acum să mă scol”, ,,acum să citesc ziarul” – aşa eşti dus clipă de clipă în laţul propriilor porniri şi izbucneşti în nemulţumire, nerăbdare sau mânie deîndată ce ţi se împotriveşte ceva.De te vei uita în adâncul sufletului tău, te va întâmpina aceeaşi privelişte. Uşor se vede scârba ce o simţi când cineva te contrazice. Aşa se trăieşte în robie.Dar Domnul este Duh şi unde este Duhul Domnului acolo este libertatea (2 Corinteni III, 17).

Cum poate vreodată ieşi ceva bun din această preocupare de sine? Nu ne-a dat oare Domnul nostru porunca de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine şi pe Dumnezeu mai presus de orice? În loc de aceasta, nu se îndreaptă gândurile noastre în permanenţă asupra binelui nostru propriu?Nu, ci fii pe deplin încredinţat că nimic bun nu poate veni din tine însuţi. Şi, dacă din întâmplare ţi-ar veni vreun gând către aproapele, să ştii că ţi-a fost trimis de la izvorul bunătăţilor: este un dar al Dătătorului de viaţă. Tot aşa şi puterea de a pune înviaţă gândul bun nu e a ta, ci Ţi-este dată de Sfânta Treime.

III.

Noua viaţă în care ai intrat se aseamănă cu cea a grădinarului. Pământul pe care-l lucrează l-a primit de la Dumnezeu, ca şi seminţele, căldura soarelui, ploaia şi creşterea. Dar munca îi este hărăzită lui însuşi. Dacă lucrătorul câmpului vrea să obţină o recoltă bogată, trebuie să asude din zori şi până-n seară, săcureţe, să plivească, să ude şi să stropească, pentru că semănăturile sunt ameninţate de multe primejdii.Lucrarea nu trebuie să înceteze niciodată, el trebuie să fie tot timpul treaz, veghetor, pregătit: şi cu toate acestea, recolta atârnă în ultimul rând de vreme, adică de Dumnezeu.

Ţarina pe care noi suntem puşi să o îngrijim şi s-o păzim este ogorul propriei noastre inimi; recolta este viaţa veşnică.Veşnică, întrucât nu stă sub timp şi loc, nici sub împrejurări dinafară: este viaţa adevăratei libertăţi, a iubirii, milostivirii şi a luminii neîngrădite, şi tocmai de aceea este veşnică. Este o viaţă duhovnicească, pe tărâmul duhului: este o ipostază. Începutul se pune aici,nu are sfârşit, şi nici o putere lumească nu o poate stăpâni, iar locul ei este inima omului.

Prigoneşte-te pe tine însuţi, spune Sfântul Isaac Sirul, şi vrăjmaşul va fi izgonit de îndată ce te apropii de el.

Împacă-te cu tine însuţi şi cerul şi pământul vor face pace cu tine.

Întăreşte-te ca să intri în cămara cea mai dinăuntru, şi vei vedea cămara cerească, deoarece şi una şi cealaltă sunt aceeaşi.

Scara ce duce la împărăţia cerurilor se află în tine, în tainiţa sufletului tău.

Curăţeşte-te de păcate şi vei găsi cărările suişului.

Cămara cerească de care vorbeşte Sfântul aici este totuna cu viaţa veşnică. Se mai cheamă şi Împărăţia cerurilor, Împărăţia lui Dumnezeu, sau, cu un cuvânt ,Hristos.

A trăi în Hristos este a trăi în viaţa veşnică.

2

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 02:35

IV.

Acum, când ştim unde se dă lupta ce tocmai am început-o, şi care e ţelul şi locul ei, acum înţelegem de ce ea se cheamă războiul nevăzut. Toate acestea se petrec în tăcerea inimii noastre; următorul lucru de mare însemnătate pe care îl descoperă Sfinţii Părinţi este: pune pază gurii tale şi uşă de îngrădire buzelor tale despre această taină. Dacă deschizi uşa saunei, se pierde căldura şi nu mai e de folos nimănui. 1

Nu vorbi deci nimănui nimic de spre hotărârea de curând luată. Nu pomeni nimic despre noua viaţă începută, şi nici despre descoperirile şi trăirile pe care nădăjduieşti că le vei dobândi. Singura persoană dinafară ce poate fi părtaşă este doar duhovnicul tău.Această tăcere este atât de importantă deoarece vorbăria asupra propriilor strădanii dă naştere la noi preocupări şi încredere în sine. Acestea trebuiesc înăbuşite în primul rând!

Prin tăcere creşte astfel încrederea în Acela ce vede lucrurile ascunse; prin tăcere se îmbunătăţeşte vorbirea cu Cel ce aude fără cuvinte. Către El se îndreaptă strădaniile tale, şi la El trebuie să-ţi fie ancorată întreaga încredere pe vecie, iar în veşnicie nu se găsesc cuvinte.Astfel trebuie să recunoşti că tot ce vei întâmpina de acum înainte este trimis de la Dumnezeu spre ajutorul tău în luptă. Doar El ştie ce este folositor pentru tine şi ce îţi trebuieşte după caz: împiedicări sau înlesniri, ispite sau căderi. Nimic nu se petrece întâmplător şi din toate vei trage învăţătură.

Aceste adevăruri trebuiesc privite cu toată luarea aminte pentru că prin ele creşte încrederea în Dumnezeu pe care ai ales să-L urmezi.Sfinţii îţi mai dau o învăţătură de folos pentru drum: trebuie să te socoţi ca fiind un copilandru ce îşi poticneşte primii paşi şi se osteneşte cu buchile. Toată înţelepciunea lumească şi toate priceperile ce le-ai putea avea sunt cu totul netrebnice în războiul care te aşteaptă, şi la fel de deşarte îţi sunt rangul şi averile lumeşti. Virtutea ce nu se foloseşte în slujba Domnului devine viciu, şi ştiinţa ce nu dezleagă baierile inimii e stearpă şi vătămătoare, căci îndeamnă la slavă deşartă.Este numită goliciune căci n-are căldură şi nu revarsă dragoste.

Aşadar lasă-ţi ştiinţa şi fă-te nebun pentru a fi înţelept; trebuie să fii sărac lipit pentru a fi bogat, şi slăbănog pentru a fi tare.

V.

Mic, gol şi neajutorat cum eşti, te îndrepţi acum către cea mai grea sarcină dintre cele ce s-au dat oamenilor: aceea de a-ţi birui propriile porniri egoiste. Căci în cele din urmă aceasta este lupta: a te ,,prigoni pe tine însuţi”, căci atâta vreme cât te stăpâneşte propria ta vrere egoistă nu te poţi ruga Domnului cu inima curată: facă-se voia Ta. Dacă nu îţi poţi lăsa făloşenia nici nu te vei putea deschide în faţa adevăratei slave; dacă te agăţi de propria libertate nu vei avea adevărata libertate în care porunceşte o singură voinţă.

––––––––––––-Notă

1 – sauna, tradiţională în nord, corespunde băii de aburi (n. t.)

3

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 02:23

Aceasta este taina cea mai adâncă a sfinţilor: nu-ţi îngădui nici o libertate, şi libertate ţi se va da ţie.S-a spus că spini şi pălămidă va rodi pământul.Cu osteneală şi în sudoarea feţei trebuie omul să-l lucreze; este vorba de sinea şi de fiinţa ta. Cu multă trudă trebuie să-ţi agoniseşti comoara, spune Sfântul Macarie, căci nu îţi este de folos a le primi pe cele bune fără strădanie, ci e pricină de trufie. Dar cum e aceea ,,a te prigoni pe tine însuţi”?

Aceasta înseamnă a-ţi izgoni poftele cele mari şi cele mărunte. Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să începem cu cele mărunte căci, spune Efrem Sirul, cum vei stinge focul cel mare când nu te pricepi să-l stingi pe cel mic? Vrei să te liberezi de o patimă mare, biruieşte poftele mărunte, spun Sfinţii Părinţi.

Să nu socoteşti că ele pot fi despărţite una de alta: ele se ţin împreună precum verigile lanţului şi ochiurile năvodului. Nu e de vreun folos să iei cu asalt marile patimi şi relele deprinderi fără ca deodată să asupreşti şi măruntele slăbiciuni ,,nevinovate”: pofta de dulciuri,multa vorbire în deşert, iscodirea, linguşirea. Căci în cele din urmă toate poftele noastre mari şi mici au aceeaşi temelie: năravul nostru nestăpânit de a ne sluji doar voii proprii.Această voire a noastră este vătămată: după căderea în păcat ea urmează fără încetare slujirea sinelui. De aceea războiul nostru se duce împotriva acestei rele voiri. Şi se cere luptat fără încetare şi neobosit.

Îţi vine să întrebi ceva: nu întreba! Ai bea două ceşti de cafea: bea doar una! Vrei să te uiţi la ceas: nu te uita! Îţi arde de vizite: rămâi acasă!Aceasta înseamnă a te prigoni pe tine însuţi;

Astfel se înăbuşă cu ajutorul lui Dumnezeu reaua voire personală.Poate că totuşi te întrebi: e oare aceasta de neapărată trebuinţă? La care Sfinţii Părinţi îţi răspund cu altă întrebare: Putea-vei umple un ulcior cu apă proaspătă până nu vei arunca pe cea veche şi împuţită? Sau cum vei primi pe oaspetele de seamă în încăperea plină de gunoaie şi neorânduială?

Nicidecum, ci acela ce nădăjduieşte a-L vedea pe Domnul aşa cum este,acela se curăţeşte pe sine, spune Apostolul Ioan (1 Ioan, III, 2-3).Să ne curăţim inimile! Să aruncăm gunoaiele şi necurăţeniile care s-au strâns în ele; să rânim podeaua,să spălăm fereastra şi s-o deschidem ca lumina şi aerul să pătrundă în cămara pe care o gătim ca locaş  Domnului .

Apoi să ne îmbrăcăm în haine curate ca nu cumva duhoarea putreziciunii să ne vădească şi să netrezim azvârliţi (Luca XIII, 28).Fie ca toate acestea să ne fie truda cea de toate zilele şi de toate clipele. Astfel îndeplinim întocmai ceea de Însuşi Domnul ne-a poruncit prin sfântul apostol Iacov să facem: curăţiţi-vă mâinile şi sfinţiţi-vă inimile (IV, 8).

Şi apostolul Pavel ne îndeamnă: să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului (2 Corinteni VII, 1).

Căci dinăuntru, spune Hristos, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea,neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea,toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu VII, 21-23).

De aceea El îi îndeamnă pe farisei: Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea dinafară (Matei XXIII, 26).
4

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 19:26

În timp ce urmăm îndemnul şi începem cu partea dinăuntru, să ne amintim că nicidecum nu ne curăţim inima de dragul nostru. Nu se deretică şi se face ordine în odaia de oaspeţi pentru plăcerea proprie, ci pentru bună-plăcerea oaspetelui. Îi e bine? te întrebi. Va rămâne mai mult? Toate gândurile se îndreaptă către el. După aceasta te tragi la o parte şi nu aştepţi nici o răsplată.

Căci după cum ne învaţă Nichita Stihatul există trei firi în om: cea trupească, prima, ce-şi caută propria plăcere chiar de i-ar vătăma pe ceilalţi, cea sufletească,a doua, ce vrea să fie sieşi şi celorlalţi pe voie, şi cea duhovnicească, a treia, ce caută numai voia lui Dumnezeu, chiar de s-ar vătăma pe sine însăşi.

Prima este firea omenească cea josnică, a doua este cea obişnuită, iar cea de-a treia este suprafirească; este viaţa în Hristos.Omul duhovnicesc gândeşte duhovniceşte; nădejdea lui este ca vreodată să ajungă a auzi bucuria îngerilor pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca XV, 10), iar acest păcătos este el însuşi. Aşa trebuie să simţi, şi în nădejdea aceasta să lucrezi, pentru că Domnul ne-a dat porunca de a fi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este (Matei V, 48), şi să căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei VI, 33).

De aceea: nu îţi da răgaz nici tihnă până ce nu nimiceşti acea parte din tine ce se supune poftelor firii trupeşti. Ia-ţi sarcina de a descoperi fiecare semn al prezenţei fiarei în tine şi prigoneşte-o fără milă. Căci trupul pofteşte împotriva duhului iar duhul împotriva trupului (Galateni V, 17).

Dar de te temi de a fi părtinitor cu tine însuţi sau de a cădea în ispita trufiei, prin însăşi faptul de a lucra la propria mântuire, fii cu luare aminte la tine însuţi şi vezi că acela ce se teme de aşa ceva, suferă de orbire.Căci el nu vede cât este de părtinitor cu sine.

5

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 19:14
VI.

S-a spus că doar puţini găsesc calea cea îngustă care duce la viaţă, şi că trebuie să ne silim a intra pe poarta cea strâmtă. Că mulţi zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea (Luca XIII, 24).

Pricina este de găsit în împotrivirea de a ne prigoni pe noi înşine. S-ar putea să ne biruim unele din marile şi primejdioasele patimi, dar să ne oprim la acestea. Poftele mărunte sunt lăsate în seama lor să crească oricât. Nu prădăm şi nu furăm, dar ,,ciupim” câte puţin de ici-colo cu plăcere; nu ne îmbătăm, dar bem ceai şi cafea peste măsură. Inima este la fel de plină de pofte: rădăcinile nu sunt smulse. Şi ne rătăcim în pădurea tânără ce a crescut pe pământul compătimirii de sine.Dă năvală împotriva compătimirii de sine, căci ea este rădăcina tuturor relelor din tine. De n-ai avea păcat în tine, ai vedea îndată că noi înşine purtăm vina acestui rău pe care nu vrem să-l pricepem, ci îl luăm de bun. Te compătimeşti pe tine însuţi şi de aceea privirea ţi se întunecă. Te vezi numai pe tine însuţi şi astfel ţi se mărgineşte orizontul.

Dragostea ta este legată de tine : slobozeşte-o, şi răul se va îndepărta de la tine.Asupreşte această stare primejdioasă şi poftă de trai bun, loveşte-le din toate părţile! Înăbuşeşte-ţi poftele şi plăcerile, nu le da putinţă să răsufle.

Fii aspru cu tine însuţi; nu-i da omului trupesc cele ce le cere necontenit. Căci tot ce se repetă se întăreşte, dar ceea ce nu primeşte hrană moare.Fii cu mare băgare de seamă să nu închizi uşile cele mari ale răului şi totodată să laşi o uşiţă mică din spatele casei prin care răul să se poată strecura sub o altă înfăţişare.

La ce-ţi foloseşte de pildă să dormi pe pământ tare, dar apoi să te desfeţi în baia fierbinte? Sau să te laşi de fumat, dar să dai frâu liber flecărelii? Sau, îţi înfrânezi flecăreala, dar citeşti romane de aventuri? Sau încetezi de a mai citi romane, dat îţi dai frâu liber fanteziei şi te îndestulezi cu dulceaţa melancoliei?

6

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 19:02

Calea Asceţilor – Fritjof Tito Colliander

Cuprins

pagina 7  …………………………………………………………………………………………….  7

pagina 14  ………………………………………………………………………………………….  14

pagina 21  ………………………………………………………………………………………….  21

pagina 28  …………………………………………………………………………………………  28

pagina 35  …………………………………………………………………………………………  35

Sfârşit  ………………………………………………………………………………………………  40

Descarcă cartea în format PDF

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: