† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 17, 2010

† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 04:21

Pocăinţa în rugăciune

Sfântul Ioan de Kronstadt

Ioan de Kronstadt-2

Sfântul Ioan din Kronştadt

De vei greşi cu ceva înaintea Domnului, iar noi greşim foarte mult in fiecare zi – să zici îndată în inima ta, cu credinţa în Domnul, Ce ia aminte la voia inimii tale, cu smerita recunoaştere şi simţire a păcatelor tale psalmul Miluieşte-mă,Dumnezeule, după mare mila Ta şi citeşte din inimă întreg psalmul; daca nu a lucrat de prima dată, mai fă o încercare – citeşte mai din inimă, mai cu simţire, şi atunci iti va răsări fără întârziere de la Domnul mântuire si pace în suflet. Astfel să frângi inima ta neîncetat; iată mijlocul credincios, încercat, de luptă împotriva păcatelor. Iar de nu vei primi uşurare, pe tine însuţi să dai vina: înseamnă că te-ai rugat fără frângere de inimă, fără smerenie a inimii, fără dorinţă tare de a primi de la Domnul iertare de păcate; asta înseamnă că păcatul nu ţi-a pricinuit mare durere.

Uneori omul pare a se ruga cu râvna dar rugăciunea lui nu-i aduce roadele liniştii şi bucuriei inimii întru Duhul Sfânt. De ce? Fiindcă el, rugându-se cu rugăciunile gata facute, nu s-a pocăit fără făţărnicie de păcatele pe care le-a făcut în acea zi, cu care şi-a spurcat inima – această biserică a lui Hristos – şi cu care L-a mâniat pe Domnul. Dar numai să-şi aducă aminte de ele şi să se căiască, osândindu-se fără urmă de făţărnicie şi fără împătimire – şi îndată se va săşlui în inimă pacea ce covârşeşte toată mintea (Filip. 4, 7). În rugăciunile bisericeşti sunt înşiruite păcatele, însă nu toate, şi deseori nu se izmeneşte tocmai de cele cu care ne-am legat: este neapărată nevoie să le înşire omul la rugăciune cu înţelegerea limpede a însemnătăţii lor, cu simţământul smereniei şi cu inimă înfrântă. De aceea se şi spune la rugăciunile de seară, cand sunt înşiruite păcatele, ori altceva rău am făcut, aici avem libertatea de a aminti noi înşine celelalte păcate pe care le-am săvârşit.

Pocăinţa trebuie să fie lipsită de făţărnicie şi cu totul slobodă, iar nicidecum silită de vreme şi de obicei sau de persoana celui ce spovedeşte – altminteri nu va fi pocăinţă adevărată. Pocăiţi-vă, s-a zis, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor (Mt. 4, 17). S-a apropiat, adică a venit, nu trebuie căutată îndelung; ea vă caută pe voi, caută dragostea voastră liberă; altfel spus: „Pocăiţi-vă de bunăvoie cu inimă înfrântă”. „Se botezau (se spune despre cei botezaţi de Ioan), mărturisindu-şi păcatele lor (Mt. 3, 6), adică: „Işi recunoşteau de bunăvoie păcatele”. Iar întrucât rugăciunea noastră este în primul rând pocăinţa şi cererea iertării de păcate, ea negreşit trebuie să fie întotdeauna lipsită de făţărnicie şi cu desăvârşire slobodă, iar nu fără de voie, stoarsă de obicei şi deprindere. La fel trebuie să fie rugăciunea şi atunci când este de mulţumire şi de slavoslovire. Recunoştinţa presupune în sufletul celui ce a primit facere de bine plinătatea simţământului slobod, viu, ce se revarsă fără îngrădire prin gură: Din prisosinţa inimii vorbeşte gura (Mt, 12, 34). Slavoslovia presupune extazul mirării in omul ce contemplă lucrurile nesfârşitei bunătati înţelepciuni, atotputernicii a lui Dumnezeu în lumea duhovnicească şi materială, şi ca atare esli de asemenea firesc ca ea să fie cu desăvârşire slobodă şi întru înţelegere. Indeobşte, rugăciunea trebuie să fie revărsare slobodă şi întru înţelegere deplină a sufletului omenesc înaintea lui Dumnezeu. Vărs sufletul meu înaintea Domnului (cântarea Anei, mama lui Samuil).

La rugăciune e nevoie de nefăţarnica părere de rău pentru păcate şi de cainţă nefaţarnică: când înşiri păcatele arătate in rugăciune trebuie să le rosteşti simţind cu inima că păcatele tale sunt. Mai e nevoie de dorire inflăcărată a nu mai greşi cu aceleaşi păcate.

Anunțuri

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 04:08

Despre biruirea trupului în rugăciune

De ce este nevoie de rugăciuni lungi? Ca prin rugăciunea lungă, făcută cu osârdie, să încălzim inimile noastre reci, învârtoşate prin petrecerea îndelungată în deşertăciune – căci este lucru nefiresc a crede, cu atât mai mult a pretinde, ca inima învechită în deşertăciunea acestei vieţi să se poată pătrunde în scurtă vreme de căldura credinţei şi dragostei de Dumnezeu în timpul rugăciunii. Nu, pentru aceasta e nevoie de osteneală şi iar osteneală, de vreme şi iar vreme. Împărăţia Cerurilor se ia cu sila, şi silitorii o răpesc pe ea (Mt. 11,12).

Împăratia lui Dumnezeu nu vine grabnic în inimă, cand oamenii fug de ea cu atâta osârdie. Domnul Insuşi vesteşte voia Sa ca noi să ne rugăm nu puţină vreme atunci când ne-o dă pildă pe văduva care îndelungată vreme se tot ducea la judecător, supărându-l cu rugăminţile sale (Lc. 18, 2-6 ). Domnul, Tatăl nostru Ceresc, ştie dinainte cererea noastră (Mt. 6, 8 ), ştie de ce avem nevoie, dar noi nu-L ştim pe El cum trebuie, suntem foarte credincioşi deşertăciunii lumeşti, nu Tatălui Ceresc; şi iată că El, după înţelepciunea şi milostivirea Sa, preface nevoile noastre în prilej de-a ne întoarce către Dânsul. „Întoarceţi-vă, copiii Mei rătăciţi, măcar acum, la Mine, Tatăl vostru, cu toată inima voastră, dacă mai înainte vreme aţi fost departe de Mine; măcar acum încălziţi cu credinţa şi cu dragostea inimile voastre, care mai înainte erau reci, întorcându-le către Mine”.

Nu face la rugăciune placurile trupului lenevos – nu te grăbi: trupul, plictisit şi apăsat de lucrarea sfântă, se grăbeşte să termine cât mai repede ca să se odihnească ori să se apuce de lucruri trupeşti, lumeşti.

Când săvârşeşti rugăciune, pravilă, mai ales după carte, nu te grăbi să sari de la un cuvânt la altul fără a fi simţit adevărul lui, fără a-l fi pus la inimă, ci dă-ţi întotdeauna osteneala de a simţi cu inima adevărul lucrurilor pe care le spui; inima ta se va împotrivi -uneori prin lenevie şi împietrită nesimţire faţă de ceea ce citeşti, alteori prin îndoială şi necredinţă, printr-o oarecare văpaie şi strâmtorare lăuntrică, alteori prin împrăştiere şi abatere către oarece lucruri şi griji pământeşti, alteori prin pomenirea necazului suferit din partea aproapelui şi simţământul răzbunării şi al urii faţă de el, alteori prin închipuirea plăcerilor lumeşti sau a plăcerii pricinuite de citirea romanelor şi îndeobşte a cărţilor lumeşti. Nu fi iubitor de sine, biruie-ţi inima, adu-o lui Dumnezeu ca jertfă bineplăcută: Dă-mi, fiule, inima Ta (Pilde 23, 26), şi rugăciunea ta te va face rudă cu Dumnezeu, te va uni cu El şi cu tot cerul, şi te vei umplea de Duhul şi de roadele Lui, care sunt dreptatea, pacea şi bucuria, blândeţea, îndelunga răbdare, umilinţa inimii. Vrei să termini repede pravila de rugăciune ca să dai odihnă trupului ostenit? Roagă-te din inimă şi vei adormi cu somn liniştit, sănătos şi lin. Deci, nu te grăbi să te rogi cum se nimereşte: nefăcând o jumătate de ceas de rugăciune vei pierde trei ceasuri din cel mai sănătos somn. Te grăbeşti la muncă? Scoală-te mai devreme, nu dormi peste măsură, şi roagă-te cu osârdie: vei dobândi linişte, energie şi spor la lucru pentru întreaga zi. Inima năzuieşte spre lucrurile deşertăciunii celei lumeşti? Frânge-o; să fie comoara ei nu deşertăciunea pământească, ci Dumnezeu: învaţă-ţi inima să se lipească prin rugăciune de Dumnezeu, nu de deşertăciunea lumii, ca să nu te afli ruşinat în zilele bolii tale şi în ceasul morţii tale, ca un bogat în deşertăciunea lumii şi sărac în credinţă, nădejde şi dragoste, de nu te vei ruga în acest fel.

Nu crede trupului tău, ce te amenininţă că va slăbi în timpul rugăciunii: să ştii că minte. Cum vei începe să te rogi, vei vedea că trupul va deveni robul tău ascultător. Rugăciunea îl va şi înviora. Adu-ţi aminte totdeauna că trupul este mincinos.

La oamenii ce se roagă puţin, inima este slabă – şi iată, când vor să se roage, inima lor devine slăbănoagă şi le slăbeşte mâinile, trupul şi gândurile, încât le este greu să se roage. Trebuie ca omul să se biruie pe sine, să se străduie a se ruga din toată inima,fiindcă bine şi uşor este a te ruga din toată inima.La rugăciune nu te lăsa biruit de trup şi de vrăjmaşul care lucrează prin el, nu vicleni cu limba ta, ci grăieşte adevăr in inima ta (v. Ps. 14, 3, 2); să simţi şi să gândeşti precum grăieşti în rugăciune, nu ca şi cum pe limba ar fi miere, iar în inimă gheaţă; dacă vrăjmaşul te va birui o dată, după aceea va trebui să te aperi pe tine însuţi, să aperi slobozenia ta de el ca pe un petec de pământ cotropit de vrăjmaş, iar inima ta se va depărta de Domnul. Nimic să nu treci cu vederea în viaţa duhovnicească, să nu socoti despre nici un lucru că e mărunt, că nu merită luare-aminte. Lucrul de căpetenie este acesta: străduieşte-te să fii întotdeauna adevărat în inima ta. Când este greu să te lupţi cu trupul, tocmai atunci arată-ţi neclintirea, tocmai atunci să nu slabesti în luptă, ca un bun ostaş al lui Hristos.

Răsfăţul trupului, împietrită nesimţire faţă de tot ce este duhovnicesc, sfinţit, e strâmtorare de la vrăjmaşul, deşi omul trupesc nu o socoate strâmtorare, fiindcă binevoieşte intru ea – dar cei ce vor să trăiască duhovniceşte o socot strâmtorare, fiindcă ea nu îngăduie lui Dumnezeu să ajungă la inima noastră; nu lasă să se reverse în inimă harul Dumnezeiesc, care viază şi luminează sufletul nostru; face ca sufletul nostru să nu rodească roadele credinţei, nădejdii si dragostei. Atunci te faci un om trupesc, care nu are duh. O, ce multfelurite prigoniri! Îndată ce te vei întrista din inimă pentru această împietrită nesimtire, îndată ce vei plânge pentru ea înaintea Domnului, ea va şi trece, şi inima se va încălzi şi se va înmuia, şi se va face în stare de cugetare duhovnicească şi de simţăminte duhovniceşti.

2

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 03:41

Nu te cruţa când este vorba să te rogi din inimă nici după ce ai petrecut întreaga zi în osteneli. Nu fi deloc nepăsător la sfanta rugăciune, spune totul Domnului din inimă, căci rugăciunea este lucrul lui Dumnezeu. Dacă te-ai apucat de hăţ, nu spune că este băţ; „dupa ce ai pus mâna pe plug, nu te uita înapoi (v. Lc 9, 62).

După ce ţi-ai îngăduit să te rogi cu nepăsăre, nu din toată inima, nu adormi (dacă e vorba de rugăciunile de seară) până ce nu-ţi vei sterge păcatul plângându-l înaintea lui Dumnezeu. Aceasta se întâmplănu cu toţi, ci cu cei ce s-au desăvârşit. Ia seama: nu pune trupul tău mai presus de Dumnezeu, ci pentru El să nu îţi pese de odihna trupească. Orice pravilă de rugăciune te-ai apucat să împlineşti ,împlineşte-o cu credinţă (dacă este lungă, împlineşte-o bine; dacă este scurtă, aşijderea) şi nu împlini lucrul lui Dumnezeu cu inima îndoită, încât jumătate să fie a lui Dumnezeu, iar cealaltă a trupului tău. Râvna Domnului Dumnezeu nu va răbda viclenia ta, părerea ta de rău pentru trupul tău. El te va da pe mâna diavolului, iar diavolul nu va da pace inimii tale pentru nepăsarea faţă de Cel ce este adevărata tihnă a inimii tale şi care va face aceasta întotdeauna spre folosul tău, ca să ţină inima ta în apropierea lui Dumnezeu, fiindcă orice rugăciune făţarnică depărtează inima de Dumnezeu şi o întrarmează împotriva omului însuşi; dimpotrivă, orice rugăciune lipsită de făţărnicie apropie inima omenească de Dumnezeu si o face casnică a Lui. Aşadar, să crezi cuvântului acestuia: dacă te vei grăbi la rugăciune de dragul tihnei trupeşti, ca să te odihneşti mai repede, vei pierde şi tihna trupească, şi pe cea sufletească. Ah! Cu ce osteneli, cu ce lacrimi se recapătă după aceea apropierea inimii noastre de Dumnezeu! Si de vom face apoi iarăşi din rugăciunea noastra(nepăsătoare) mijloc al îndepărtării de Dumnezeu, oare râvna lui Dumnezeu nu se va aprinde pentru aceasta? Lui îi este milă de noi şi de ostenelile noastre dinainte, şi iată că vrea să ne facă a ne întoarce negreşit către Dânsul iarăşi, din toată inima. El vrea ca noi să fim ai Lui întotdeauna.

Precum după împărtăşirea cu nevrednicie, aşa şi după rugăciunea nevrednică şi rece îi este deopotrivă de rău sufletului Asta înseamnă că Domnul nu intră în inima noastră, fiind jignit de necredinţa şi de răceala inimii noastre, şi îngăduie duhurilor necurate să se cuibărească în inima noastră, ca să simţim deosebirea dintre jugul Său şi al lor.

Despre întunecarea din vremea rugăciunii şi

despre cursele întinse de vrăjmaş în vremea acesteia

În vremea rugăciunii sunt uneori clipe de ucigătoare întunecare şi strâmtorare a inimii, ce vin din necredinţa acesteia (necredinţa este întuneric). Nu te împuţina cu sufletul în aceste clipe, ci aminteşte-ţi că de s-a şi curmat lumina dumnezeiască în tine, ea straluceşte totdeauna în toată măreţia sa în Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, cerească şi pământească, şi în lumea materială, în care se văd puterea şi Dumnezeirea Lui (Rom. 1, 20).

Să nu crezi că adevărul a devenit neputincios. El nu este neputincios niciodată, fiindcă adevărul este Dumnezeu însuşi, şi tot ce fiinţează îşi are temeiul şi pricina în El; de fapt, neputincioasă devine doar inima ta slabă, păcătoasă, întunecată, care nu poate totdeauna să îndure încordarea luminii adevărului şi nu poate totdeauna să încapă curăţia lui, ci doar atunci când se curăţeşte sau a fost curăţită de păcat, care este pricina cea dintâi a întunericului duhovnicesc. Dovada cea mai la îndemână o putem lua de la noi înşine. Când lumina credinţei sau adevărului lui Dumnezeu trăieşte în inima ta, aceasta este liniştită, tare, puternică, vie; când se curmă, inima e neliniştită, slaba ca trestia clătinată de vânt, lipsită de viaţă. Nu lua aminte la acest întuneric satanicesc. Alungă-l din inimă prin semnul de viaţă făcătoarei cruci.

În viaţa creştinilor cucernici sunt uneori şi clipe ale părăsirii de către Dumnezeu, clipe de întuneric diavolesc, şi atunci omul strigă către Dumnezeu din adâncul inimii: „De ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Lumină neapropiată? Că iată, m-a acoperit, acoperit-a tot sufletul meu străinul întuneric al ticălosului şi răului de satana; greu este sufletului a se afla în bezna lui cea chinuitoare, care îl face să preguste muncile din întunecatul iad; ci întoarce-mă, Mântuitorule, la lumina poruncilor Tale şi îndreptează calea mea cea duhovnicească – cu osârdie mă rog Ţie.”

Când în timpul rugăciunii pun stăpânire pe inima ta trândăvia şi tânjeala, să ştii că asta vine de la diavolul, care în tot chipul se străduie să te împiedice de la rugăciune. Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi prin aducerea-aminte de Dumnezeu alungă simţămintele ucigătoare. Luaţi seama: dacă nu în gânduri, cel putin în inimă vrăjmaşul prinde puteri ades, huleşte numele Atoateţiitorului Dumnezeu. Ce alcătuieşte hula inimii asupra lui Dumnezeu… Îndoiala, necredinţa, trândăvia, nerăbdarea pedepselor lui Dumnezeu, cârtirea -toate patimile. Prin necredinţa în adevărul şi bunătatea lui Dumnezeu, vrăjmaşul varsă hulă asupra adevărului, bunătăţii şi atotputerniciei lui Dumnezeu; prin trândăvie varsă hulă şi asupra bunătăţii Lui; îndeobşte prin izbucnirea patimilor omeneşti huleşte atotbuna Pronie şi adevărul lui Dumnezeu.

3

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 03:16

Iată că te rogi, rugăciunea ta se săvârşeşte cu spor, ai mărturie launtrică asupra faptului că Domnul o ascultă şi bunăvoieşte către ea; în tine este pace a gândurilor, uşurare şi dulceaţă în inimă – şi totuşi, spre sfârşitul rugăciunii, din pricina unei slăbiri cât de mici a încordării inimii şi gândurilor tale, în inima ta se aruncă o povară grea, care slăbeşte focul inimii, iar în locul uşurinţei şi plăcerii cu care făceai rugăciunea mai înainte simţi acum că ea este cât se poate de apăsătoare şi te dezgustă. Nu deznădăjdui, prietene: acestea sunt cursele vrăjmaşului, căruia îi place să-şi bată joc de noi, mai ales la sfârşitul îndeletnicirilor noastre evlavioase, ca să cădem în trândăvie şi să socotim pierdute toate ostenelile pe care ni le-am dat cu lucrarea sfântă. Învaţă din aceasta să nu mai stingi Duhul tău nici pentru o clipită de-a lungul rugăciunii, să te rogi în duh şi în adevăr fără împrăştiere şi să nu linguseşti pe Domnul la rugăciune nici cu un cuvânt, adică să nu rosteşti nici măcar un cuvânt cu prefăcătorie, în chip făţarnic; toată rugăciunea ta să fie trâmbiţă a adevărului, trâmbiţă a Duhului Celui Sfant, si nici cu un cuvânt să nu slujească minciunii vrăjmaşului, să nu fie unealtă a diavolului. Iar cât priveşte înlăturarea apăsării vrăjmaşului de pe sufletul tău şi stingerea focului iscat de el, roagă-te Domnului din inimă, recunoscându-ţi din inimă înaintea Lui vina – făţărnicia din timpul rostirii rugăciunii -, şi vei primi uşurare şi pace. Nu te grăbi, spune şi fă totul cu pace. Vei reuşi! Vrăjmaşul grăbeşte şi tulbură, fiindcă în graba tulbure nu este noimă.

Pentru curăţirea şi înflăcărarea rugăciunii noastre, Domnul îngăduie diavolului să ardă chinuitor cele dinlăuntru ale noastre, aşa încât, simţind în noi focul străin şi suferind de pe urma lui, să ne străduim a aduce in inima noastră prin rugăciune smerită, focul lui Dumnezeu, focul Duhului Sfânt, care dă viaţă inimilor noastre.

În timpul rugăciunilor de acasă şi obşteşti, spre a sta împotrivă vicleniei diavolului şi răspândirii gândurilor, adu-ţi aminte de simplitatea adevărului şi spune-ţi: „simplu”, adică: „Cred în tot ce cer întru simplitatea inimii şi cer totul cu simplitate; iar viclenia ta, vrăjmase al meu, hulele, urâciunile, închipuirile tale le lepăd”. Început şi temelie şi izvor al întregii gândiri, cuvântări şi făptuiri să fie smerenia, conştiinţa nimicniciei tale şi a deplinătăţii Dumnezeirii, Ce a zidit şi umple toate şi lucrează toate întru toţi (1 Cor. 12, 6). Cel molipsit de trufie este înclinat să arate dispreţ faţă de orice, chiar si faţă de lucrurile sfinte şi dumnezeieşti: trufia nimiceste sau pângăreşte în chip gândit orice cugetare, cuvânt ori faptă bună, orice zidire a lui Dumnezeu. Aceasta e suflarea ucigătoare a satanei.

Atunci când, în timpul citirii canoanelor şi acatistelor Mântuitorului si Maicii lui Dumnezeu şi a canonului îngerului pazitor şi a rugăciunilor, diavolul va şopti în inima: „Nu e adevărat, nu e adevărat” şi va răpi de la inimă puterea (adevărul) cuvintelor rugăciunii, atunci să fii ca un surd ce nu aude şi ca un nebun (v. Ps. 37, 14 ; 1 Cor. 3, 18), neînvoindu-te nici măcar pentru o clipă cu minciuna vrăjmasului si nefilosofând cu filosofarea lui cea mincinoasă, şi să crezi cu tărie în adevărul întregii plinătăţi a rugăciunilor şi cântărilor Bisericii, ştiind că acestea sunt vestire a Duhului Sfânt prin gurile sfinţilor oameni care au înălţat glas de laudă cuvenită Mântuitorului, Maicii lui Dumnezeu, sfintilor, arătând totodată neputinţele şi ticăloşia noastră. Adu-ţi aminte că Biserica e stâlpul şi întărirea adevărului (1 Tim. 3, 15).

În timpul rugăciunii simţi câteodată depărtare de Dumnezeu şi deznădăjduiri; nu trebuie să ne lăsăm în voia acestui simţământ, care e de la diavolul, ci trebuie să spunem în inima noastră: „Nu deznădăjduiesc de a mea mântuire, eu ticălosul, ci nădăjduind în milostivirea Ta cea fără de margini vin şi strig: de este pentru mine nădejde de mântuire, de biruieşte iubirea Ta de oameni mulţimea fărădelegilor mele, fii mie Mântuitor” (v. rugăciunile 1 şi 4 dinainte de Sfânta Împărtăşanie).

4

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 02:56

Când diavolul, în vreme ce te rogi cu voce tare, va înnegura înţelesul cuvintelor printr-o ploaie de gânduri foarte subţiri, să spui: „Stăpânirea Mântuitorului în tot cuvântul si tot sunetul”.

Se mai întâmplă în vremea rugăciunii ca inima noastră să se ruşineze inaintea oamenilor, în chip potrivnic lui Dumnezeu cuvintele rugăciunii sau de Însuşi Domnul Dumnezeu, rostind rugăciunile moale, nu din inima. Această ruşine şi această frică potrivnică lui Dumnezeu, doritoare să placă oamenilor, diavolească, trebuie călcată în picioare; rugăciunile trebuie rostite din suflet şi cu glas limpede, întru simplitatea inimii, avându-L înaintea ochilor sufleteşti numai pe Dumnezeu şi toate celelalte socotindu-le ca şi cum nici n-ar fi. Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri (Mc. 8, 38).

De obicei diavolul se sălăşluieşte intru noi printr-un gând mincinos si printr-o poftă păcătoasă, după care lucrează în noi şi ne tulbură: iată ce simplu e mecanismul lui. Oare nu cu atât mai mult Se sălăşluieste intru noi Domnul Dumnezeu printr-un singur gând de dragoste adevărată şi sfântă, şi petrece cu noi, si lucrează întru noi, şi este totul pentru noi? Asadar, roagă-te fără îndoire: a te ruga trebuie să fie la fel de uşor cum este să gândeşti.

Nu lua aminte la întunecările, la văpaia şi strâmtorarea ce vin de la vrăjmaşul în vremea săvârşirii rugăciunii, şi sprijină-te tare cu inima în înseşi cuvintele rugăciunii, având încredinţarea că în ele sunt ascunse comorile Duhului Sfânt.

Şi pe sfinţii lui Dumnezeu se intamplă să pună stăpânire deznădejdea si trândăvia diavolească. Şi atunci, noi, păcătoşii, ce vom face? O, vrăjmaşul ne răneşte adeseori prin împuţinarea inimii şi prin trândăvia cea cruntă. Trebuie să ne întoarcem mereu către Domnul şi să fim cu Dânsul în toată clipa, ca să nu pună stăpânire pe noi trândăvia vrăjmaşului. Mai e un mijloc prin care ne putem izbăvi de trândăvia vrăjmaşului: calea cea largă a lumii… plăcerile lumeşti… însă ferească Dumnezeu pe tot creştinul de o atare izbăvire din trândăvia diavolească. Mai bine să mergi pe calea strâmtă, să rabzi trandăvia şi să cauţi mereu ajutor şi izbăvire la Domnul Iisus Hristos, Cela ce veseleşte pe cei ce ostenesc pentru El, pentru mântuirea lor, decât sa te abaţi pe calea cea largă şi netedă a lumii şi îţi cumperi acolo slobozenie de duhul trândăviei prin desfătările trupului. Prin duhul trândăviei vrăjmaşul i-a făcut pe mulţi să se abată din calea strâmtă şi mântuitoare pe calea largă şi netedă, însă pierzătoare, a lumii.

Când vrăjmaşul te ispiteşte cu putere în vremea rugăciunii, varsă tot necazul tău la Domnul, că El Se va îngriji pentru tine. Tu doar să ai credinţă în Domnul la rugăciune, că de-a dreapta ta este, şi toate vor fi ţie cu putinţă.

Cu cât este mai vrednic de încredere şi mai puternic mijlocul care ne uneşte cu Dumnezeu (rugăciunea şi pocăinţa), cu atât isi îndreaptă mai mult împotriva lui lucrările sale stricătoare potrivnicul lui Dumnezeu şi al nostru, ce pentru a-şi atinge scopul foloseşte orice: şi trupul nostru cel aplecat spre lene, şi slăbiciunea sufletului, legarea luide bunătăţile şi grijile pământeşti, îndoiala, puţina credinţă care-i atât de apropiată tuturor, necredinţa, gândurile spurcate, viclene şi hulitoare, apăsarea inimii, întunecarea gândului – toate acestea sunt cârmuite de lucrarea vrăjmaşului în cei lipsiţi de luare-aminte, cu scopul de a-i împiedica în rugăciune, în suirea pe această scară ce ne înalţă la Dumnezeu. De aceea sunt foarte puţini rugători nefăţarnici, osârduitori; de aceea se şi pocăiesc şi se împărtăşesc foarte rar creştinii – poate că jumătate din ei nici nu ar face-o dacă legea civilă n-ar porunci ca toţi să se spovedească şi să se împărtăşească anual. Cei care au cercare cunosc toate acestea.

5

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 02:39

Despre măsura în rugăciune

Dacă nu ai credinţă tare, neruşinată în Dumnezeu ,că este Atotbun, Atotputernic, nu te apropia în grabă să îl rogi pentru dăruirea vreunui lucru bun, altminteri diavolul te va lovi şi te va răni cu puţinătatea credinţei sau cu necredinţa în putinţa împlinirii rugăciunii tale, şi vei pleca de la faţa lui Dumnului ruşinat, trândav şi întunecat. Nu fi uşuratic cu gândul, ci ca înaintea judecăţii socoteşte, după cuvântul Domnului, avutul tău duhovnicesc, altfel spus cântăreşte credinţa ta, dacă ai cele spre săvârşire. Iar de nu, dracii, văzând nepregătirea ta, vor începe să-şi bată joc de tine, zicând: Acest om a început a zidi şi n-a putut săvârşi (Lc. 14, 28-30).

Aşadar, înainte de rugăciune dă-ţi seama care este treapta credinţei tale şi, dacă ai aflat-o îndestulătoare, vie, tare, neruşinată, apropie-te cu îndrăznire de tronul harului, ca să primeşti mila să afli har spre ajutor la bună vreme (Evr. 4, 16).

Fii cumpătat în toate faptele care ţin de religie, fiindcă înţeleaptă este virtutea cu măsură, potrivită puterilor, împrejurărilor ce ţin de timp şi loc, ostenelilor premergătoare. De pildă, bine este a te ruga din inimă curată – dar îndată ce nu mai este potrivire între rugăciune şi puteri (energie), feluritele împrejurări, loc şi timp, osteneala premergătoare, ea nu mai e virtute. De aceea apostolul Petru spune: Puneţi întru fapta bună înţelegerea (adică nu vă lăsaţi mânaţi numai de inimă), iar întru înţelegere înfrânarea, iar întru înfrânare răbdarea (2 Pt. 1, 5-6).

Despre rugăciunea lui Iisus

Două puteri, cu desăvârşire potrivnice una celeilalte, au înrâurire asupra mea: puterea bună şi puterea rea, puterea vieţii si puterea aducătoare de moarte. Ca puteri duhovniceşti, amândouă sunt nevăzute. Puterea bună, la rugăciunea mea slobodă şi nefăţarnică, alungă totdeauna puterea rea; puterea rea este puternică numai prin răul ascuns în mine. Pentru a nu suferi necontenite bântuiri ale duhului celui rău, trebuie săavem necontenit în inimă rugăciunea lui Iisus: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! Împotriva diavolului, care este nevăzut, stă Dumnezeu Cel nevăzut; împotriva celui tare stă Cel preatare.

Avându-L pe Hristos în inimă, teme-te să nu-L pierzi pe El, iar o dată cu El şi tihna inimii, să nu începi cu amar din nou. Străduinţele de a Te lipi de El din nou după cădere vor fi anevoioase şi vor costa multe lacrimi amare. Ţine-te din toate puterile de Hristos, dobândeşte-L şi nu îţi pierde sfânta îndrăznire cea către El.

Hristos, adus în inimă prin credinţă, şade în ea ca pe un tron dându-i pace şi bucurie. Nu degeaba se spune despre Dumnezeu: Sfânt eşti şi întru sfinţi Te odihneşti.

Toate necazurile mele se petrec în gândul meu nevăzut şi în inima mea nevazută, drept care am nevoie de Mântuitor tot nevăzut, Care cunoaşte inimile noastre. O, Virtutea mea, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! O, Lumină a minţii mele! Pacea, bucuria, lărgimea inimii Mele, slavă Ţie! Slavă Ţie, Cel ce mă izbăveşti de vrăjmaşii mei nevăzuţi, ce dau război minţii şi inimii mele şi îmi dau lovituri ucigătoare chiar în izvorul vieţii mele, în locul meu cel mai simţitor.

Cu ochii cei înţelegători ai inimii văd cum îl trag în chip gândit în inima mea pe Hristos, cum El intră în ea, liniştind-o şi îndulcind-o dintr-o dată. O, de n-aş rămâne singur, fără Tine, Dătătorule al vieţii mele! Rău îmi este fără Tine.

6

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 02:21

În rugăciune ţine-te de regula următoare: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece şi n-ai chef să te rogi, opreste-te, încălzeşte-ţi inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a ticăloşiei tale, a sărăciei si orbirii tale duhovniceşti – sau prin gândul la marile binefaceri din fiecare clipă ale lui Dumnezeu faţă de tine şi de tot neamul omenesc, mai ales faţă de creştini, iar apoi roagă-te fără grabă, cu simţire caldă. Chiar dacă nu vei reuşi să citeşti toate rugăciunile, n-o să fie nici un necaz, iar folosul din rugăciunea nepripită şi caldă va fi mult mai mare decât dacă ai citi toate rugăciunile, dar în grabă, fără simţire. Voiesc cinci cuvinte a grăi cu mintea mea decât zece mii de cuvinte cu limba. Se înţelege, ar fi foarte bine dacă am putea spune cu simţire la rugăciune şi zeci de mii de cuvinte. Domnul nu-i părăseşte pe cei care se ostenesc pentru El şi stau îndelung înaintea Lui, cu măsura cu care măsoară aceştia, cu aceea le măsoară şi El, şi potrivit cu belşugul cuvintelor adevărate din rugăciunea lor le trimite în suflet belşug de lumină, de căldură duhovnicească, de pace şi de bucurie. Bine este a te ruga vreme îndelungată şi neîncetat, dar nu toţi încap cuvântul acesta, ci cei cărora le este dat: cel ce poate să încapă, să încapă. Pentru cei ce nu sunt în stare să facă rugăciune vreme îndelungată este mai bine să facă rugăciuni scurte, dar cu suflet înflăcarat.

Fără ajutor haric tu nu poţi birui nici măcar o patimă, nici măcar un păcat; deci, cere totdeauna ajutor de la Hristos, Mântuitorul tău. El pentru asta a şi venit în lume, pentru asta a pătimit, a murit şi a înviat: să ne ajute nouă în toate, să ne dea în Duhul Sfânt putere spre facerea faptelor bune, să ne lumineze, să ne întărească, să ne împace. Spui: „Cum să te mântuieşti când la fiecare pas pândeşte păcatul şi în fiecare clipă păcătuieşti?” Răspunsul este simplu: la orice pas, în orice clipă cheamă-L pe Mântuitorul, adu-ţi aminte de Mântuitorul şi te vei mântui, şi îi vei mântui şi pe alţii.

Am parte de lumină şi căldură şi linişte când întorc sufletul meu pe de a-ntregul spre Soarele gândit, Soarele dreptăţii, spre Hristos, Dumnezeul meu. Şi se topeşte gheaţa inimii mele, sunt înlăturate necurăţia şi stricăciunea ei, piere întunericul, fuge moartea duhovnicească, împărăteşte viaţa cerească, nimic pământesc nu mai are stăpânire asupra mea.

Când te rogi lui Dumnezeu, nu-ţi înfăţişa apropierea Lui decât astfel: gândeşte-te că în fiecare clipă respiri prin El, te mişti, te luminezi, te linişteşti, te mângâi şi te întăreşti – într-un cuvânt, trăieşti – prin El, după spusa Scripturii: Că întru Dânsul viem şi ne mişcam şi suntem. Cel ce dai tuturor viaţă şi suflate… Aproape de tine este Dumnezeu (Cuvântul), in gura ta şi în inima ta… De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede în El cu inima ta, te vei mântui.

Când eşti foarte tânăr sau când trăieşti viaţa lumii păcătoase, îi cunoşti pe Hristos Mântuitorul şi pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omenirii – satana – doar după nume si crezi că Hristos este departe de tine, în cer, iar diavolul este el undeva, numai că nu aproape şi nu în jurul tău; şi chiar dacă auzi că el e rău, crezi că răutatea lui nu te ajunge şi pe tine. Cand ajungi însă la vârsta coaptă şi intri în viata de nevoinţă, când slujeşti lui Dumnezeu cu conştiinţa curată, atunci încerci în inimă şi jugul cel bun al Mântuitorului, şi jugul cel greu şi nesuferit al satanei, care ne necinsteşte fără cruţare.

Când te rogi Domnului caută cu ochii cei lăuntrici înăuntrul tău, asupra sufletului tău; Domnul este acolo, în gândurile tale şi în mişcările inimii tale, la fel ca în afara ta şi peste tot locul. Aproape de tine este El, în gura Ta şi în inima Ta, nu doar în ceruri sau în adânc.

Inima noastră moare în fiecare zi de moartea duhovnicească. Rugăciunea fierbinte cu lacrimi este înviere a ei, începătură a răsuflării ei. Dacă omul nu se roagă în fiecare zi cu căldură duhovnicească, el moare duhovniceste grabnic.

Când te va acoperi pe tine, ticălosul, întunericul – îndoiala, trândăvia, deznădejdea, tulburarea – cheamă cu toata inima preadulcele nume al lui Iisus Hristos. În el vei afla toate: şi lumină, şi întărire, şi nădejde, şi mângâiere, şi linişte; vei afla însăşi bogăţia, milostivirea, îndurarea – toate acestea le vei afla într-un singur nume, cuprinse ca într-o bogată vistierie.

7

Descarcă cartea în format PDF

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: