Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului

                                                                                                                           

IMNUL ACATIST LA RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI

Scris de Sandu Tudor,alias Ieroschimonahului Daniil sau călugărul Agaton

CONDAC I

Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?

E împărăteasa rugăciunii, e Rugăciunea întrupată.

Stăpâna Porfirogenetă şi Doamnă a Dimineţii

Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii!

Spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!

Ia-ne şi pre noi părtaşi ai Sfântului munte Tabor.

Şi fă-te şi nouă

umbră şi rouă,

Tu, adumbrirea

de dar,

să-şi afle şi firea noastră înnoirea

din zămislirea

de har.

Ca să-ţi strigăm cu toată făptura

într-o deplină închinăciune,

Bucură-te tu Mireasă

urzitoare de nesfârşită rugăciune!

ICOS I

• 
  

Fecioară a neînseratului Veac, Sfântă, Maică a Luminii!

ascultă-ne şi pre noi ce din păcat,

nevrednicii fii ai tinii!

Prea blândă, bună, prea Sfântă Fecioară!

Cheia Domnului Iisus!

Dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară,

deschide-ne „Calea de Sus”,

Ca din aprinsa descoperire,

arcane doritului Mire

şi noi să putem cânta,

aşa cum Moisi dezlegat de sanda,

cu faţa-n văpaie de Rug

fierbinte de har Ţie îţi striga

unele ca acestea în amurg:

Bucură-te Tulpină de lumină a Rugului nemistuit!

Bucură-te Rouă Creştină prin care Dumnezeu s-a ivit!

Bucură-te Inel al unui foc ce-i mai presus de cer!

Bucură-te Lacrimă care topeşte tot lăuntricul ger!

Bucură-te Toiag cu floare întru a inimii călătorie!

Bucură-te Fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie!

Bucură-te Pecete de jar până în suflet pătrunsă!

Bucură-te Zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă!

Bucură-te Măsura a opta a Împărăţiei din noi!

Bucură-te Învăţătură scoasă din Bucuria de apoi!

Bucură-te Uimirea sărutată cu duhovnicească minune!

Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC II

Cum să ne aflăm odihna de la gânduri?

Maică Fecioară! Prea sfântă Fecioară!

Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,

Ispitele prea înmulţite ce ne-nfăşoară?

Dă-ne Tu „Ştiinţa de Taină” râvnită,

„Măiestria cea bună a-nduhovnicirii,

Cu ea să biruim firea robită

Până la scrumul despătimirii.

Şi furaţi de „Ruga cu strigare luminoasă”

să putem şi noi ridica

dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă,

un psaltic şi adevărat:

ALILUIA.

ICOS II

Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,

de Dumnezeu Născătoare.

Tu chip al păcii văzut în foc

într-un ocol nemăsurat de răcoare!

Vino spre noi, ajută-ne să aflăm,

sub blânda Ta îndrumare,

răsuflul cel larg al odihnitului sbor

din pieptul Porumbiţei de argint,

pe care şi împăratul Prooroc o vedea

peste culmile Vasanului plutind.

Şi laolaltă vom cânta

cu îngerescul sobor

şi cerul în cor

vom alătura

o podobie ca aceasta, cu stihuri aşa:

Bucură-te Salt isihast cu zbor de binecuvântare!

Bucură-te Suflet odihnit sub cuvioasă răsuflare!

Bucură-te Roată avântată a Porumbelului de duh!

Bucură-te Pace aşezată în cugetatul văzduh!

Bucură-te Zare arcuită cu heruvice aripi!

Bucură-te Vecie oprită în încăperea unei clipe!

Bucură-te Vâslă uriaşă întru Suişul cel ales!

Bucură-te a cerului Sorbire cu subţiatec înţeles!

Bucură-te Susur de tăcere cu lunecări de apă vie!

Bucură-te Roadă iscusită crescută de Filocalie!

Bucură-te Măiestrită aflare a tâlcului de închinăciune!

Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC III

Peste veacuri, Fecioară, eu te aud,

Prin gura lui Isaia, proorocul de jar.

Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună

cu toate înălţimile de dar:

„Că iată, Prunc ni se naşte şi un Fiu nouă s-a dat.

Pe umăr, cu semnul stăpânitor, iar numele lui: Minunat,

Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel iubitor,

Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor.”

Acesta e Numele Lui

numele celor cinci cuvinte,

Sfânt numele Domnului,

Pe care Iisus îl va purta.

Pământule tot! ia aminte,

cu toţi, să putem striga:

ALILUIA

ICOS III

Dintr-o Maică de-apururi Fecioară

aşa s-a zămislit, s-a întrupat

Cel ce-a păzit nevătămat

Trupul rugului de pară.

Cuvântul de rostit s-a făcut

Numele Domnului de Slavă.

Dumnezeul cel nevăzut

ce-n inima focului s-a ghicit,

Faţa frumuseţii cereşti, Chipul cel nemărginit,

Pre sine s-a încăput

cu măsura s-a măsurat

şi aevea, Cel nenumit,

aci printre noi s-a arătat

în biruitor smerit

călare pe o asină.

Cercaţi dară şi voi, puterile Numelui de lumină.

Şi de la moarte la viaţă veţi trece

cu firea îndumnezeită;

ca să cântăm cu toţi laolaltă

limpede şi fără ispită:

Bucură-te Temeiul prin care: şi în noi Dumnezeu se încape!

Bucură-te Putere, prin care: umblăm cu Iisus peste ape!

Bucură-te Milostivire, prin care: Hristosul ni s-a dăruit!

Bucură-te Linişte-n care: cu Numele Aminului ne-am plinit!

Bucură-te Răgazul în care: Logosul în noi se ascultă!

Bucură-te Pătrundere şi Împăcare cu firea noastră ocultă:

Bucură-te Blândeţe prin care: am ajuns Emanuilului frate!

Bucură-te Tăcere în care: Duhul în sânge ne bate!

Bucură-te Însingurare-n care: Cerul din inimă izbucneşte!

Bucurâ-te Limpezime în care: Îngerul în trup ni se urzeşte!

Bucură-te Curăţie prin care: Numele de Slavă e în lume!

Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC IV

Dragoste e Domnul în veac; Dragoste Numele său!

Cu toate străduinţele dragostei

Să ne pătrundem, adânc, de Dumnezeu

Ca Tine Fecioară ce-L porţi, să ne amintim că-L purtăm,

Că-n Dumnezeul cel viu noi trăim, suntem şi umblăm.

Şi orişiunde vei merge, cu Domnul tu să te ştii!

Şi dintru virtutea de la Domnul şi virtutea ta va spori.

Cu fiecare

fir de răsuflare

Numele Domnului vom chema

Ca să strigăm laolaltă-n sărbătoare

ca o singură făptură:

ALILUIA.

ICOS IV

De la Tine înţelegem Fecioară stăruinţa cea neînţeleasă

şi pururea pomenirilor line din ruga smerită şi ştearsă.

Da, firea apei e moale; a pietrei, nespus de vârtoasă.

Dar ulciorul de deasupra de piatră, cu prelingerea lui din

atârnare,

Din picurul boabei de apă, găureşte piatra cea tare.

Fecioară şi Tu, aşa dar,

stăruieşte cu a Ta milostivire

peste aspra noastră împietrire.

Şi biruindu-ne cu picul de har

să-ţi cântăm în imn de slăvire:

Bucură-te Îndrăzneala gingăşii din zicerea Sfântului Nume!

Bucură-te Ulcior al picurării cu stăruinţă anume!

Bucură-te Înfiorare de sciptru din piatra albă a Domnului!

Bucură-te Fagure dulce a lui Iisus, Fiul Omului!

Bucură-te Danie de gând cea a Hristosului meu!

Bucură-te Împărtăşanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu!

Bucură-te Revărsare de mir pe care Fiul ne-o dă!

Bucură-te Metanie în fir a lui „Doamne miluieşte-mă!”

Bucură-te Iureş ce mă răpeşte şi pe mine păcătosul!

Bucură-te Noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul!

Bucură-te Harică depanare a unei Chemări de minune!

Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfăşitâ rugăciune!

CONDAC V

Fecioară Sfântă, în faţa Ta

pururi de în veac ruşine se vor da

cugetarea şi ritorii înţelepciunii.

Că Tu eşti Pecetea nestricăciunii,

Poarta, pentru cei isteţi, încuiată,

şi Pilda vie de trăirea minunii.

Tu ştii că viaţa nu ne-a fost dată

să fie numai răstălmăcită,

Căci se cere mult mai bogată

decât să fie numai trăită.

Ea-i dincolo de gând, dincolo de loc,

dincolo de şirul de clipe al dăinuirii.

E oglinda unui cerc lăuntric de foc

peste adâncurile inimii şi înfăptuirii,

E a Cuvântului Lumii, ce pentru ea se vrea,

cale şi întrupare, spre veşnic:

ALILUIA.

ICOS V

Fecioară, Preacurată Maică, Tu eşti într-adevăr Trezie;

voinţa frunţii, în mir adunate

ochiul cel dinlăuntru, deschis în rotundul zărilor toate,

inimă cu centrul învins de străvezimea stărilor curate.

Tu eşti cea mai dreaptă luare aminte

care-n puterea agerimii uneşte, dincolo de cuvinte.

Într-un fulger al minţii,

ascuţimea gândului de ghiaţă

cu înflăcărarea iureşului de viaţă,

caldul şi recele făcut cruce

care pe înţelesul cel înalt îl aduce.

Dar trezia aceasta e trezie de prunc,

clară cheie de adânc

cu repeziş iute şi străin

ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin,

ci dimpotrivă, îţi dă Sfânta Simplicitate

de care pururi noi ne uimim

şi faţă de care,

pe cât se poate,

ne plecăm să cântăm

întreaga suflare:

Bucură-te Cruce a înflăcărării şi agerimii Alesului!

Bucură-te Osia Cerului cu Luceafărul Înţelesului!

Bucură-te Spargerea gândurilor şi a zadarnicului stup!

Bucură-te Oglinda cea nevăzută, de dincolo de trup!

Bucură-te Cămara cea mai dinlăuntru a sufletului meu!

Bucură-te Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu!

Bucură-te Alăută a inimii sub arcuşul de gând!

Bucură-te Cântec de cinci strune într-una chemând!

Bucură-te Muzică negrăită a celei de-a doua naşteri!

Bucură-te Sărbătoare tăcută a desăvârşitei cunoaşteri!

Bucură-te Logodnă la Numele cel de înţelepciune!

Bucură-te Mireasă, urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC VI

Tu Fecioară Sfântă!

Maică neispitită de nuntă!

Tu eşti singura inimă de om întru care, nescăzut,

Numele de mărire cântă,

Din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.

De Tine, pentru aceasta, cât ne uimim, Preacurată,

Fiindcă numai în Tine, ca niciodată,

inima omului

au bătut şi bat laolaltă.

Rugăciunea, ca un ornic al gândului şi al cerului,

curge la lăuntrul Tău

şi se îngemănează, acolo,

cu psaltirea subţire a misterului,

lângă dragostea lui Dumnezeu.

O! Tu Căruţă de lumină neîntinată, nescăzută, ne-nserată!

Învaţă-ne şi pe noi înţelepciunea inimei, Binecuvântată!

Şi aşa, îmbunaţi şi vrednici,

ca unei biserici,

din toată făptura ţie ne vom da,

ca drept şi Sfânt să putem zice:

ALILUIA.

ICOS VI

Maică a Domnului! Inimă de Lumină!

Maică a Domnului! Inimă a Pământului!

Maică a Domnului! Inimă Fără-vină!

Maică a Domnului! Inima Cuvântului!

La Tine venim ruşinaţi şi scăzuţi

cu trupul apus şi genunchii înfrânţi;

că din nepricepere, inima noastră s-a întunecat nespus.

Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre, Domnul să umblăm.

Dar iată, acum la Tine venim, Maica Iui Iisus!

Primeştenne ca pe nişte pietre ale vieţii

dornice de bucuriile dimineţii,

Dimineţii celei ne-înserate;

şi zideşte-ne cu inimi noi şi curate

ca să-ţi cântăm:

Bucură-te Tu Arca de alianţă a sufletului meu!

Bucură-te Cufăr fermecat cu Numele lui Dumnezeu!

Bucură-te Corabie vie ce pluteşte peste tainele Lumii!

Bucură-te Sicriaş ferit de toate zădărniciile humii!

Bucură-te Tronule pe care viaţa se întemeiază!

Bucură-te Cutie de cântec prin care sună o rază!

Bucură-te Tu Ladă lăuntrică a tuturor comorilor de har!

Bucură-te Chivot de gând al prea duhovnicescului altar!

Bucură-te Naos al cerurilor în care mintea-i liturghisitor!

Bucură-te Sipet de foc din pieptul nostru al tuturor!

Bucură-te Biserică prea doritoare cu Hristos să se cunune!

Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC VII

Prea Sfântă, Prea Mărită, Prea Frumoasă, Prea Binecuvântată Mireasă!

A cerurilor toate, Împărăteasă,

care ai Apostoli drept alai, îngeri drept buni soli şi poftitori,

Evangheliştii, cronicari şi scriitori,

Curte largă bine aleasă,

ca Tine dumnezeeşte de luminoasă,

de lină, de blândă, de cuvioasă, de primitoare cereşte;

Dar aşa precum cântă şi vorbeşte

Din Slovă şi Sfânta Cântarea Cântărilor,

Tu mai eşti şi nespus de cumplită, ca nişte oştiri sub steagurile lor.

Eşti clară, eşti senină şi ascuţită în chip neîmblânzitor.

Veghetoare şi apărătoare a tuturor lucrurilor sfinte,

a prea bunelor haruri:

celor din taine, cele din Daruri,

din odoare, din semne, din cuvinte.

Fiindcă la nunta Marelui Mire

e cerută o grijă de întreaga neprihănire.

Nu este îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor.

Nimeni dar, dintre acei ce sunt „neînvăţaţii tainelor”,

de unele ca acestea să nu se atingă.

Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească,

şi-n vasele sfinte câinii să lingă?

Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească.

Vino dar şi tu smerit împăcat şi curat!

Şi aşa cu toţii laolaltă vom striga

din bucurie întreagă şi înaltă:

ALILUIA.

ICOS VII

Maica Domnului! Duhovnica bună a pământului!

Păstrătoarea Predanii Cuvântului,

Tu ai la Ierusalimul cerului,

în latura lui cea nouă tăcută,

o sfântă şi mare Mânăstire nevăzută,

unde îţi stau grabnic ajutător,

toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” adavăraţi sârguitori,

toţi cei ai cetelor de Aschitei,

ai cetelor de monahi, de pustnici şi anahoreţi,

de sihaştri şi de duhovnici înţelepţi

şi care au în grija lor,

ca pe nişte comori de binecuvântare:

straja, asprimea şi mustrarea,

toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare,

ale neprihănirii şi milostivirii Tale, celei necovârşite,

toate cele care la un loc sunt numite:

„Învăţătura de taină” sau „Moştenirea Sfinţilor”,

şi pe care la îndemână, le avem şi noi vădite,

în hrisoavele, scripturile şi vorbele Părinţilor,

pentru care de-apururi nu vom şti a Te lăuda,

a Te cinsti, a Te preamări, decât numai cântându-ţi aşa:

Bucură-te Porfira bucuriei Împărăteşti a Aminului!

Bucură-te Plinătate de har din lacrima Spinului!

Bucură-te Rădăcină pascală a bucuriilor noi!

Bucură-te Pace sobornicească statornicită în noi!

Bucură-te Raiule rodit de toate ploile bucurii!

Bucură-te Strălucire prea clară din privirile copilării!

Bucură-te Trandafir cu rouă dintru cămările noastre de taină!

Bucură-te Suflet înlăcrimat şi îmbrăcat cu lumina ca şi cu o haina!

Bucură-te Safir al cerului pe inima noastră picurat!

Bucură-te Bucurie după care vine Liniştea cea de Sabbat!

Bucură-te Epitalam înveşnicit peste Tăcerea de minune!

Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC VIII

Doamne, Iisuse Hristoase,

Domnul meu blând!

Către Tine mă aplec cu fruntea.

Ca Toma îmi pun mâna la locul cel sfânt.

Strâns şi oprit în mine, fără de cuvânt,

aştept ca orbu, puntea

Luminii din adânc, cea fără înserare

şi care în tot omul, ca un lăuntric soare

ne luminează întreg în încăperea fiinţii.

Cum nu Te văd de noapte, grosimea de păcate, Te pipai

cu sfială

cu degetul nădejdii, cu degetul credinţii,

cu deget bănuială,

cu deget de dorire şi chiar de îndoială,

şi neajuns aş pune şi cealaltă mână,

Din inima străpunsă de fulger, de arsură,

îndurerat şi dulce, cu răsuflarea îngână

Chemarea Ta întreagă şi fără voia mea,

Bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un:

ALILUIA.

ICOS VIII

Maică a Domnului, Doamnă de Taină,

Doamna nădejdii, a nopţii albastre,

Stăpână cu trei luceferi pe haină,

şi Sfântă Anghiră a nemerniciilor noastre!

Către Tine din nou, iată am venit

risipit de lume, de gânduri robit.

Că după sfatul cel bun şi Binecuvântare,

părtaş m-am făcut la mântuirea mea.

Mi-am pus hotărâre îndreptată şi tare

să silesc toată Vremea în a mă ruga.

Dar idol de ţărână, cugetul meu,

nu-mi dă răgaz să mă statornicesc

în lucrarea de rugă, la locul lui Dumnezeu,

cel din temeiul inimii, către care râvnesc.

Ajută-mă dară, Ajutătoarea mea,

în „Zicerea necurmată” să mă pot întemeia.

Ajută-mă şi de-apururi Ţie voi cânta:

Bucură-te Maica Domnului întruparea înţelepciunii!

Bucură-te Puterea Fecioarei, adevăratul suflet al Lumii!

Bucură-te Prea-Sfinţitule Trup, Loc de Dumnezeu încăpător!

Bucură-te Sfânta Sfintelor, tainiţă din inima tuturor!

Bucură-te Comoara cea de gând dintru minţile cele smerite!

Bucură-te Hărăzire cumplită a tuturor virtuţilor negrăite!

Bucură-te Cădelniţă neodihnită a rugăciunilor necurmate?

Bucură-te Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împăcate!

Bucură-te Fulger care pre sufletele credincioşilor le străluceşti!

Bucură-te Ajutorinţă până şi-n păcate celor neduhovniceşti!

Bucură-te Acoperământ care Te aşterni deplin peste orice slăbiciune!

Bucură-te Mireasă, urzitoare de nesfârşită rugăciune!

CONDAC IX

O! Maică a Domnului de-apururi curată

Ca nouă alăute şi nouă potire,

fiecare rugăciune a noastră să fie

în revărsarea ei necurmată.

Şi către Sfânta Treime, suită bucurie,

aducerea ei prea binemirezmată,

de pe palmele Tale către Hristosul Mire

să-şi treacă prinosul de dreaptă slăvire!

Ca să putem cu Cerurile toate striga

într-o îmbrăţişată necovârşire,

cel mai presus:

ALILUIA.

(Aceasta se zice de trei ori).

Iar după aceasta se citeşte din nou ICOS I şi CONDAC I.

• Imnul Acatist la Rugul Aprins concentrează în stihurile sale dorul sfâşietor al omului după Dumnezeu, întâlnirea în iubire a celor două inimi, a lui Dumnezeu şi a omului, încă din această lume ca o pregătire tainică a Împărăţiei Cerurilor.