†

Monahul. Iată cum aţi făcut cunoştinţă cu scrierile despre rugăciunea minţii, ale acestor stareţi nevoitori, care prin lucrările lor, prin traducerile din literatura patristică şi cu influenţa lor personală, au ajutat la recunoaşterea largă şi adâncă în Biserica Ortodoxă, în a doua jumătate a secolului XVIII şi în sec. al XIX, a luării aminte spre viaţa cea duhovnicească, spre studierea literaturii patristice ascetico-duhovniceşti, spre lucrarea minţii şi spre stăreţie, ca o îndrumare vie, încercată şi nemijlocită în nevoinţa lucrării din minte şi a rugăciunii minţii.

Acum, vă rog să spuneţi întrebările sau nedumeririle, care s-au ivit la Dv. în timpul citirii acestor scrieri şi la care aţi dori să căpătaţi de la mine un răspuns sau o lămurire. Pe cât voi putea, mă voi strădui să vă dau lămuririle necesare.

Preotul. Mai înainte de toate, vreau să vă spun, că scrierile stareţilor Vasile şi Paisie sunt scrise foarte simplu,. pe înţeles şi viu s-au revărsat, într-adevăr, din încercarea lor personală, trăită, şi dintr-o convingere sinceră, adâncă şi fierbinte a inimii, astfel că în multe locuri, ele absorb adânc şi turbură inima aceluia care le ia aminte şi sunt citite sau ascultate cu un interes mare şi fără de slăbire. Aceasta e impresia mea generală despre scrierile acestor mari stareţi. Fără îndoială, ei şi-au scris operele lor deja la o vârstă înaintată, pe când din ele adie o prospeţime tinerească şi o fierbinţeală şi în unele locuri nu sunt lipsite chiar de cuvinte tăioase foarte nimerite, deşi moderate.

Însă chiar cuprinsul acestor scrieri e atât de însemnat; înălţător, serios, important şi adânc, că nu totul din el, poate fi exprimat prin limbajul nostru pământesc, de om, că în unele locuri (acolo unde se vorbeşte de pildă, despre vedenii, sau despre trăirile duhovniceşti înalte şi contemplările Prea Sfintei Fecioare) nu e deajuns poate şi limba îngerească; şi de la aceasta şi vin, mai cu seamă, acele greutăţi şi nedumeriri, care se ivesc la citirea, sau la ascultarea, unora sau altora din locuri, mai cu seamă a celor adânci şi mai înalte, din scrierile stareţilor. Dar şi în afară de aceste locuri excepţional de grele la cititorul cel neiscusit, se, ivesc întrebări şi nedumeriri, care cer răspunsuri şi lămuriri. De pildă, eu, ca preot de mir, aş fi vrut să aud de la Dv. lămurirea oare toţi creştinii drept măritori după învăţătura stareţilor Vasile şi Paisie pot să se îndeletnicească cu rugăciunea lui Iisus, sau numai aceia care şi-au curăţit deja inima lor de patimi?

Monahul. La această întrebare, stareţii au un răspuns cu desăvârşire limpede şi hotărât, pe care n-aţi putut să nu-l observaţi, dacă aţi făcut o cunoştinţă mai atentă cu scrierile lor. După învăţătura stareţilor, întemeiată pe tradiţia Sfinţilor Părinţi, anume rugăciunea lui Iisus ne ajută să curăţim inima de patimi şi de aceea e necesară nu numai celor nepătimaşi, ci şi acelora care încă n-au scăpat de patimi. Predoslovia stareţului Vasile la cartea Sf. Grigorie Sinaitul, exact cu aceste cuvinte se şi începe: „Mulţi, scrie el, necunoscând din încercare lucrarea minţii, greşesc împotriva minţii sănătoase, socotind că această lucrare a minţii e potrivită numai bărbaţilor celor nepătimaşi şi sfinţi…”.

Şi în alt loc, citind cuvintele Apostolului – „vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât zece mii cu limba”, stareţul continuă: trebuie de la început cu aceste cuvinte cinci la număr să ne curăţim mintea şi inima, zică neîncetat în adâncul inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă şi astfel să te sui spre cântarea cea cu înţeles (adică spre cântarea şi citire psalmilor şi canoanelor cea conştientă). Pentru că fiecare începător şi pătimaş poate lucra această rugăciune (adică a lui Iisus) cu pricepere, în paza inimii, iar cântarea nicidecum, până ce nu se va curăţi mai întâi prin rugăciunea minţii”.

377