† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Octombrie 10, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:36

DIADOH

237. „Cel ce petrece întotdeauna în inima sa este departe de toate lucrurile cele fermecătoare ale acestei vieţi şi, umblând întru duhul, nu poate cerceta poftele cele trupeşti. şi dacă, în acest chip, o astfel de umbare el o săvârşeşte îngrădindu-se cu faptele cele bune, iar aceste fapte bune, le are ca pe nişte străjeri în faţa porţilor cetăţii sale de curăţenie, atunci toate cursele demonilor întinse împotriva lui rămân fără nici o urmare”.

Bine a spus Sfântul, că laţurile vrăjmaşilor rămân fără nici o izbândă, atunci când noi petrecem în adâncul inimii noastre şi asta se întâmplă cu atât mai mult, cu cât noi ne statornicim acolo.

238. „Stăruieşte-te să intri în vistieria ta lăuntrică şi vei descoperi vistieria cerească. Că şi una şi alta sunt acelaşi lucru; şi printr-o singură intrare le ajungi pe amândouă. Scara ce urcă spre acea împărăţie este ascunsă înlăuntrul tău, adică în sufletul tău. Spală-te de păcat şi vei găsi acolo treptele de suire, pe care poţi intra într-însa”.

239. Două puteri, cu desăvârşire potrivnice între ele, înrâuresc asupra mea; puterea binelui şi puterea răului, puterea purtătoare de viaţă şi puterea aducătoare de moarte. Puterea cea bună, după rugăciunea mea liberă şi sinceră, întotdeauna o alungă pe cea rea, şi puterea cea rea are tăria numai din răutatea ascunsă în mine. Ca să nu se mai atingă de noi răceala necurmată ce vine din partea duhului celui rău, trebuie ca neîncetat să avem în inimă rugăciunea lui Iisus: „Iisuse, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă”. Împotriva vrăjmaşului, celui nevăzut (împotriva diavolului) luptă Dumnezeul cel nevăzut, împotriva celui puternic se războieşte Cel Atotputernic.

240. Prin urmare, întărindu-te, din nou în credinţa ta cea întru Dumnezeu prin Harul Său, lucru ce se dobândeşte prin rugăciune, cheamă-i la luptă pe fiecare din cei ce te îndeamnă la păcate şi sârguieşte-te să-ţi întorci inima de la ei şi s-o îndrepţi spre faptele bune; prin aceasta ei vor fi smulşi din inimă şi vor fi nevoiţi să amorţească. Ca să ajungi la aceasta, lasă liberă judecata cea sănătoasă şi sileşte-te s-o urmezi pe ea.

Această osteneală este cea mai de seamă în lucrarea dusă pentru înfrângerea voinţei. În felul acesta, tretruie să ne ostenim mereu, ca să ne biruim pe noi înşine, până când în locul milei de noi înşine se va naşte lipsa de milă faţă de noi şi necruţare, până când vom simţi setea de suferinţă, dorinla de a fi chinuiţi, de a ne istovi şi sufletul şi trupul; până când în locul dorinţei de a fi pe placul oamenilor, se va forma pe de o parte, scârba de toate obiceiurile şi legăturile rele, cu o oarecare împotrivire plină
de vrăjmăşie şi de îndârjire, iar pe de altă parte, expunerea fiinţei noastre, la toate nedreptăţile şi la toate ocările omeneşti, până când în locul gustului numai pentru cele materiale, simţite şi văzute va veni lipsa de gust şi dispreţul pentru ele şi va începe căutarea şi aşteptarea numai a lucrurilor celor duhovniceşti, curate, dumnezeieşti, până când în locul pământescului, pentru care viaţa şi fericirea se mărgineşte numai la cele ce sunt pe pământ, până când simţământul că eşti numai un simplu călător pe acest pământ, ne va umple inimile, ne va împinge spre patria cea cerească.

241. În felul acesta, după ce harul deşteaptă pe om prima lui mişcare spre el însuşi e cuprinsă în puterea libertăţii lui pe care o aduce la îndeplinire prin trei acte:

1) înclină spre partea binelui, îl alege;

2) înlătură piedicile şi rupe legăturile, care-l ţine pe om în păcat, izgonind din inimă mila de sine, dorinţa de a fi pe placul oamenilor, înclinarea spre cele simţite şi pământeşti, şi în locul lor, deşteptând lipsa de milă faţă de el însuşi, lipsa de gust faţă de cele simţite, expunându-se la batjocurile oricui şi mutându-se cu inima în veacul viitor cu sentimentul unui om care se simte un simplu călător şi nemernic pe acest pământ;

3) în sfârşit, se hotărăşte să păşească de îndată pe calea cea dreaptă, fără a slăbi întru ceva şi ţinându-se într-un fel de încordare necurmată.

În acest chip numai, se linişteşte totul în suflet; cel ce s-a trezit, a scăpat din toate legăturile, s-a pregătit pe deplin, îşi spune sieşi: sculându-mă mă voi duce! Din această clipă începe o altă mişcare a sufletului spre Dumnezeu. Biruindu-se pe sine însuşi, punând stăpânire pe toate ieşirile sale,  recăpătând libertatea, el trebuie să se ducă acum în întregime pe sine ca jertfă lui Dumnezeu.
Înseamnă că lucrul este făcut abia pe jumătate.

89

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: