†

• 63. Frământarea multă şi la vreme nepotrivită întunecă şi tulbură cugetarea şi scoate din suflet rugăciunea curată şi căinţa. Pe de altă parte, aduce oboseală în inimă şi prin aceasta, înăsprire şi învârtoşare. Iar prin acestea caută dracii să ducă la deznădejde pe cei duhovniceşti.

• 64. Ţi se poate întâmpla uneori, monahule, să afli râvnă şi dor mare de desăvârşire în sufletul tău, încât să doreşti să împlineşti toată porunca lui Dumnezeu şi să nu cazi nici măcar în păcatul unui cuvânt deşert (Matei Xll, 37)ca să nu rămâi în urma niciunuia din sfinţii de odinioară în faptă, în cunoştinţă şi vedere. Dar te vezi totodată împiedicat de cel ce seamănă neghina descurajării şi nu te lasă să ajungi la o asemenea înălţime a sfinţeniei, prin aceea că-ţi strecoară astfel de gânduri şi-ţi zice : «îţi este cu neputinţă să te mântuieşti în mijlocul lumii şi să păzeşti fără ştirbire toate poruncile lui Dumnezeu». Atunci aşează-te singur într-un colţ, strânge-te în tine însuţi şi adună-ţi gândul tău şi dă un sfat bun sufletului tău şi zi-i : «De ce eşti întristat suflete al meu şi de ce mă tulburi ? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui. Căci mântuirea persoanei mele nu sunt faptele mele, ci Dumnezeul meu. «Căci cine se va îndrepta din faptele legii (Gal. II, 16) ? Nu se va îndrepta înaintea Ta nici un vieţuitor» (Ps. CXLI, 2). Ci nădăjduiesc să mă mântuiesc în dar, din credinţa Dum-nezeului meu, prin mila Sa negrăită. Mergi înapoia mea satano ! Domnului Dumnezeului meu mă închin (Matei IV, 10) şi Lui îi slujesc din tinereţile mele, Celui ce poate să mă mântuiască numai cu mila Sa. Depărtează-te deci de la mine ! Dumnezeu, Cel ce m-a făcut pe mine după chipul şi asemănarea Sa, te va zdrobi pe tine».

• 65. Dumnezeu nu cere de la noi oamenii altceva, decât numai să nu păcătuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslăbită a chipului şi a cinstei noastre de sus. Stând în acestea potrivit cu firea, şi purtând haina strălucită a Duhului, rămânem în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi, fiind dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, însemnaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu 46.

–––––––––––––––––– Notă

46. Ţine de firea noastră să păstrăm în noi chipul lui Dumnezeu, sau relaţia cu Dumnezeu. Prin aceasta suntem fii ai lui Dumnezeu şi dumnezei, dar nu născuţi din natura lui Dumnezeu, ci înfiaţi de El prin harul şi voinţa Lui, dar şi prin consimţirea şi efortul voinţei noastre. Ţine de acordul activ al voinţei noastre cu voinţa lui Dumnezeu să fim fii ai lui Dumnezeu, dar acordul acesta e cerut de firea noastră. Sfântul Simeon nu cere întâi fapte, ci întâi iubire şi încredere în Dumnezeu. Iar prin aceasta însuşi Dumnezeu e cu noi şi în noi. Datorită acestui fapt, nu încercăm să împlinim cu puterile noastre faptele legii, ci ne încredem cu iubire în Dumnezeu, Care ne dă însă puterea să iubim cu fapta.

11